Junioarele constănţene iau cu asalt Campionatele Europene de tenis de masă

233
Junioarele constănţene iau cu asalt Campionatele Europene de tenis de masă - junioarele-1626378653.jpg

Articole de la același autor

Componenţii loturilor naţionale de tenis de masă - juniori şi junioare I şi II ale României, însoţiţi de antrenorii lor, se află în pregătire la Bistriţa, în vederea participării la Campionatul European U19 şi U15, care va avea loc în Croaţia, la Varazdin, în perioada 18 iulie - 3 august.

Competiția va include cele două categorii care se vor desfăşura consecutiv: U19, între 19 şi 24 iulie, iar U15, între 27 iulie şi 2 august, informează Federaţia Română de Tenis de Masă.

Lotul naţional al României are următoarea componenţă: juniori I: Darius Movileanu, Eduard Ionescu, Andrei Istrate, Andrei Tomica, Mihai Roşca; junioare I: Elena Zaharia (LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa), Camelia Mitrofan (CS Farul Constanţa), Adela Strună, Evelyn Ungvari, Ioana Sîngeorzan (antrenori: Mădălin Ionaşcu, Alexandru Gheorghe, Ionuţ Seni, Felicia Coneschi, Elena Sebe); juniori II: Iulian Chiriţă, Dragoş Bujor, Horia Ursuţ, Luca Oprea; junioare II: Bianca Mei-Roşu, Ioana Băiaşu (ambele de la LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa), Cristina Sîngeorzan, Alesia Sferlea (antrenori: Emilian Bulbuc, Marian Filipaş, Anamaria Sebe).

XXX

Tricolorii încep aventura de la Jocurile Olimpice. Delegaţia României a decolat, joi, 15 iulie, spre Tokyo în formulă completă cu gândul la medaliile olimpice.

Printre cei dintâi olimpici ai României care au plecat spre Ţara Soarelui Răsare s-au aflat şi componenţii lotului de tenis de masă, între care se regăsesc constănţenii Eliza Samara (jucătoare), Viorel Filimon şi Andrei Filimon (antrenori).

La Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” din Otopeni, preşedintele COSR, Mihai Covaliu, le-a urat olimpicilor mult succes. Pentru sportivii tricolori, urmează zile de pregătire şi de acomodare, înainte de startul probelor, pe 24 iulie. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8023 secunde