Interviu cu Elisabeta Samara:

"Mă simt mai în formă ca niciodată"

314
Jucătoarea constănțeană de tenis de masă Elisabeta Samara (23 ani, CS Farul) a oferit, ieri, un scurt interviu pentru "Cuget Liber", în care ne-a vorbit despre performanțele de excepție reușite în ultima perioadă și obiectivele pentru viitor. 


- Bună Eliza, au trecut aproape două luni de la participarea la Jocurile Olimpice de la Londra, cum te simți? 
- Mă simt mai în formă ca niciodată. După Cupa Mondială din China, unde am reușit să fac o performanță foarte bună, ajungând în finală, și bătând jucătoare de Top 10, cred că sunt într-o formă maximă pentru competițiile ce vor urma. 


- Te așteptai să ajungi până în finală la Cupa Mondială? 
- Sincer să fiu, din ce am văzut, după ce am bătut jucătoarea de pe locul 7 mondial, am zis că orice este posibil. Am dat tot ce am putut în meciuri. Am încercat, pentru că nu aveam nimic de pierdut, doar de câștigat. M-am concentrat foarte mult, nu m-am enervat și chiar dacă pierdeam un set, îmi păstram calmul, gândindu-mă la ce trebuie să fac.


- În ultimul timp ai avut o evoluție explozivă, care este cheia succesului tău? Te antrenezi mai intens?
- Antrenamentele sunt la fel, numai că de abia acum se văd rezultatele majore. Mai contează să ai și o zi bună, să fii în formă, așa cum am fost eu. Orice se poate întâmpla. Încerc să nu mă panichez când pierd, să nu mă enervez, pentru a putea gândi clar în timpul meciului. 


- Urmează Campionatul European, ce-ți propui acolo? 
- Medalie. Mai ales acum, după Cupa Mondială, îmi doresc foarte mult să obțin o medalie. Nu contează ce culoare. Cam acesta este obiectivul meu. Se va concura la individual, iar acolo se vede adevărata valoare. Fiind favorită, dacă nu câștig, nu m-aș simți deloc bine.


- Vei participa și la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016?
- Până atunci mai am foarte multe competiții de câștigat. Dar asta am în gând, să mă calific și la Rio 2016.


La Jocurile Olimpice de la Londra, Samara s-a calificat până în optimi, unde a fost învinsă de olandeza de origine chineză Li Jiao (nr. 20 mondial). Participantă la Cupa Mondială din acest an, constănțeanca a obținut medalia de argint, după ce a pierdut finala cu favorita nr. 1 a turneului, Liu Shiwen (nr. 2 mondial). Elisabeta Samara este prima europeană care a reușit să ajungă până în ultimul act în această competiție. 
În continuare, eleva lui Viorel Filimon va participa la Campionatul European de la Herning (Danemarca), în perioada 17-21 octombrie, alături de alți doi constănțeni, Andrei Filimon și Cristina Hârâci.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 01 Octombrie 2012
Stire din Sport : 18 medalii pentru aerobicii Farului
Pagina a fost generata in 0.4572 secunde