Magnus Karl Johansson, noul antrenor al CSM București

233
Magnus Karl Johansson, noul antrenor al CSM București - magnus-1530891081.jpg
Suedezul Magnus Karl Johansson va pregăti echipa feminină de handbal CSM București în următoarele două sezoane, a anunțat, vineri, campioana României pe site-ul său oficial, consultat de Agerpres. 


"Sunt bucuros pentru încrederea pe care conducerea clubului CSM București o are în mine. Sunt de asemenea bucuros pentru faptul că am ocazia să fac parte din staff-ul tehnic al unei echipe atât de importante din handbalul european. Abia aștept să începem meciurile în fața suporterilor români. O să dau tot ce am mai bun pentru a obține cele mai bune performanțe cu CSM București!", a declarat Magnus Karl Johansson. 


Născut pe 15 decembrie 1969, la Goteborg (Suedia), Johannson vine în România după doi ani petrecuți în Norvegia, la Molde HK. Noul antrenor al echipei bucureștene are o experiență de 25 de ani pe banca tehnică și este multiplu campion al Suediei, atât la feminin, cu echipa IK Savehof, cât și la masculin, cu Redbergslids IK. Cu ambele formații a evoluat și în Liga Campionilor. 


Totodată, Johansson a fost secundul naționalei Suediei în perioada 2008-2011, timp în care Per Johansson a fost principal, câștigând medalia de argint la Campionatul European din 2010.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.1907 secunde