Măsurile luate după incidentele de la meciul România U21 - Ucraina U21

248
Măsurile luate după incidentele de la meciul România U21 - Ucraina U21 - incidente-fani-1687679661.jpg

Articole de la același autor

Meciul România - Ucraina, scor 0-1, de la Campionatul European de tineret, a fost marcat de incidente în tribunele arenei Steaua - Ghencea.

Mai mulți suporteri români, membri ai facțiunii Uniți Sub Tricolor, au fost evacuați din stadion, după ce au folosit mai multe materiale pirotehnice.

La ieșirea din stadion, jandarmii au încercat să-i legitimeze pe ultrași, dar unii dintre ei au opus rezistență, moment în care autoritățile au apelat la forță.

Aproape de finalul partidei, mai mulţi membri ai unui grup de suporteri ai echipei naţionale au afişat un banner cu un mesaj interzis de către organizator. În consecinţă, personalul societăţii specializate de pază a încercat să reţină bannerul, ocazie cu care între stewarzi şi grupul de suporteri a avut loc o scurtă altercaţie.

Situaţia a fost aplanată imediat de către efectivele de jandarmi aflate în apropiere, iar, la finalul partidei, după ieşirea suporterilor pe platoul central din spatele Peluzei Nord, au fost constituite dispozitive de blocare ale Jandarmeriei pentru legitimarea, identificarea şi luarea măsurilor legale.

Jandarmeria Capitalei a anunţat că, după meciul României cu Ucraina, au fost întocmite 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.750 de lei.

Totodată, au fost aplicate două sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă între 6 luni şi 1 an.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6021 secunde