Patru probe din patru! "Aerobicii" tricolori intră în calificările Jocurilor Mondiale

194
Patru probe din patru!

Articole de la același autor

Cu un palmares de invidiat la Jocurile Mondiale la gimnastică aerobică - 15 medalii, dintre care cinci de aur -, reprezentanţii României intră în competiţie la Birmingham (Alabama; SUA), la cea mai importantă întrecere a sporturilor neolimpice.

Daria Mihaiu şi Darius Branda concurează în calificări atât la cuplu, cât şi la aerobic dance, alături de Sandra Dincă, Leonard Manta, Mihai Alin Popa (de la CS Farul Constanţa), Antonio Surdu (de la CSS 1 Constanţa), Sarmiza Niculescu şi Mirela Frîncu.

Cu o singură excepţie, Gabriel Bocşer, gimnastul de la CS Farul fiind medaliat cu argint, în 2017, în proba de grup, sportivii români sunt debutanţi la Jocurile Mondiale, competiţie ajunsă la ediţia cu numărul şase.

România participă cu o delegaţie alcătuită din 11 sportivi. Calificările au avut loc anul trecut, la Campionatele Mondiale, doar primii şase clasaţi obţinând biletele pentru concursul din SUA. România, Italia şi Ungaria sunt singurele ţări cu reprezentanţi în toate cele patru probe - grup, trio, cuplu şi aerobic dance.

Gimnaştii sunt însoţiţi de antrenoarea Mădălina Cioveie, asistenta medicală Petra Teleman şi de arbitrele Alina Drăgan şi Cristiana Spînu, ultima de la CS Farul. Şefa delegaţiei este Maria Fumea, membru al Comitetului Executiv al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică.

Federaţia Internaţională de Gimnastică include Jocurile Mondiale în aceeaşi grupă valorică cu Campionatele Mondiale, Jocurile Olimpice de Tineret, Jocurile Continentale, Campionatele Continentale şi Cupele Mondiale. Competiţia are loc la un an după Jocurile Olimpice.

XXX

147 de gimnaste în competiţia senioarelor şi 112 la junioare, reprezentând 37 de ţări, vor concura, în perioada 11-14 august, la Campionatele Europene de la Munchen (Germania).

Reprezentantele României în întrecerea senioarelor vor concura în subdiviziunea a III-a cu Norvegia, Danemarca, Islanda, Ucraina, Slovenia, Elveţia şi Grupa Mixtă 2. Gimnastele tricolore vor începe competiţia la sărituri.

Junioarele fac parte din prima subdiviziune, alături de Franţa, Germania, Danemarca, Irlanda, Israel, Bulgaria, Spania. Ele vor deschide concursul la paralele.

La masculin, campioni olimpici, mondiali şi europeni se numără printre gimnaştii care vor participa la ediţia din acest an a Campionatelor Europene (18-21 august). Sunt înscrişi 153 de sportivi în competiţia seniorilor şi 135 la juniori, din 38 de ţări.

Seniorii tricolori vor concura în subdiviziunea a II-a, alături de reprezentanţii Belgiei, Austriei, Ţărilor de Jos, Turciei, Suediei, Franţei, Georgiei, Finlandei, Lituaniei, Portugaliei şi Norvegiei. Ei vor începe competiţia la paralele.

Juniorii vor începe concursul din cea de-a doua subdiviziune la bară, alături de sportivii din Azerbaidjan, Luxemburg, Portugalia, Croaţia, Lituania, Ungaria, Austria, Turcia, Armenia, Franţa şi Spania.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Gimnastică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4243 secunde