Liga Naţională de baschet feminin, etapa a 24-a

Phoenix CSU Simona Halep, pas uriaş pentru a intra în „careul de aşi” al campionatului

387
Phoenix CSU Simona Halep, pas uriaş pentru a intra în „careul de aşi” al campionatului - 1-1647174482.jpg

Articole de la același autor

Derby-ul etapei a 24-a a Ligii Naţionale de baschet feminin s-a disputat, sâmbătă după-amiază, la Sala Sporturilor din Alexandria, unde localnica CSM a primit vizita Phoenix-ului CSU Simona Halep. Victoria a revenit echipei constănţene, scor 63-53, la capătul unei partide cu multe răsturnări de situaţie.

Dornice de a-şi lua revanşa după eşecul din tur, când au cedat pe fondul propriilor greşeli, baschetbalistele de la Phoenix CSU Simona Halep au abordat cu mult curaj derby-ul de la Alexandria, reuşind să-şi ţină adversarele la distanţă şi impunându-se în primele două sferturi, 11-9, respectiv 19-12.

Cu nouă puncte avans la pauza principală, jucătoarele antrenate de sârbul Miroslav Popov au redus din turaţia motoarelor în sfertul al treilea, în care tot ce construiseră s-a cam năruit. A fost 20-11 pentru Alexandria, avantajul a fost anulat, iar soarta partidei avea să se decidă în sfertul al patrulea, în care se pornea, practic, de la zero.

Moment în care Constanţa a strâns din nou rândurile, cu o apărare perfectă şi un atac eficient pentru 22-12, o victorie mare, la 10 puncte diferenţă.

Cu 13 puncte şi 13 recuperări, americanca Ciara Eleanor Rosten a fost una dintre cele mai spectaculoase şi mai eficiente jucătoare de pe teren, alături de ea mai remarcându-se Andreea Ioana Beldian, care a oferit cinci pase decisive.

„Când cei mai mulţi îşi fac calcule pe înfrângerile tale, cel mai bun răspuns este victoria, iar noi l-am oferit din plin, într-o zi importantă pentru viitorul sportului constănţean.

Ştiam că se poate, totul ţine de dorinţă, ne-am dorit să câştigăm şi am luptat!

În urma acestui succes, am făcut un pas mare nu doar spre ocuparea locului cinci la finalul sezonului regulat, ci putem visa acum chiar la poziţia a patra a clasamentului.

Lupta noastră pentru atingerea celei mai importante performanţe din istoria baschetului constănţean la finalul sezonului este însă departe de a fi încheiată, iar greul de abia acum începe cu adevărat”, au transmis reprezentanţii grupării de pe litoral.

XXX

În clasament, Phoenix CSU Simona Halep ocupă momentan locul şase, cu 29 de puncte, însă are mari şanse de a avansa, pentru că urmează să dispute două meciuri cu grad mai redus de dificultate, pe teren propriu.

Primul va avea loc miercuri, 16 martie, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor, în compania celor de la CSTBv CSU Olimpia Braşov (locul 11, 22 p), restanţă din etapa a 18-a, iar sâmbătă, 19 martie, în etapa a 25-a de campionat, adversară va fi CS Rapid Bucureşti (locul 12, 22 p).

Foto: Facebook / Academia Phoenix CSU Simona Halep

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4241 secunde