Astăzi, se împlinesc 139 de ani de la revenirea teritorială și administrativă a Dobrogei la patria mamă.
În cinstea acestei sărbători, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța și Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității "Ovidius", în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, Primăria Municipiului Constanța și Federația Română Sportul pentru Toți, a organizat, sâmbătă, la Mamaia, prima ediție a Crosului Dobrogei.
"Startul s-a dat de pe platoul din Piațeta Perla, cu linia de sosire în Piațeta Cazino. Primii care au pornit în alergare au fost copiii cu vârste cuprinse între 5 și 7 ani, apoi au fost urmați de cei între 8 și 14 ani, dar și de liceeni. Ultimii care s-au lansat în întrecere au fost studenții Universității «Ovidius». De asemenea, la invitația noastră, au fost prezenți la eveniment și colegii de la Tulcea, cu un grup numeros de tineri. Primii 10 sportivi clasați la fiecare categorie au fost recompensați cu tricouri, diplome, treninguri și diplome", a declarat, pentru "Cuget Liber", directorul executiv al DJST Constanța, Mariana Solomon.
Peste 1.800 de participanți s-au bucurat de vremea bună și au luat parte la acest eveniment, fiind încurajați de pe margine de nume mari ale sportului românesc, precum Elena Frîncu, Ilie Floroiu sau Elena Fidatov.