Scrimă / Patru românce au tras la Cupa Mondială de la Vancouver. Rezultatele au fost modeste

171
Scrimă / Patru românce au tras la Cupa Mondială de la Vancouver. Rezultatele au fost modeste - 1-1671200904.jpg

Articole de la același autor

192 de sportive, reprezentând 38 de țări, s-au înscris la Cupa Mondială de spadă - Vancouver 2022, feminin, individual. Din partea României, au participat Bianca Benea, Cristina Constantinescu, Alexandra Predescu și Greta Vereș.

Cristina Constantinescu a fost eliminată în faza grupelor, iar Alexandra Predescu s-a calificat direct pe tabloul principal. Bianca Benea a fost eliminată în primul tur al tabloului preliminar, fiind învinsă de chinezoaica Wanlin Mo cu scorul de 12-15, informează Federaţia Română de Scrimă.

Greta Vereș s-a calificat pe tabloul principal după două victorii obținute pe tabloul preliminar: 15-9 cu Miriam Grady (SUA) și 15-13 cu Ricarda Multerer (Germania).

Din păcate, ambele sportive tricolore au părăsit competiția după acest prim tur al tabloului principal. Greta Vereș a pierdut cu 10-15 în fața unei spadasine din Coreea de Sud, Sera Song, în timp ce Alexandra Predescu a fost învinsă cu 12-15 de poloneza Magdalena Pawlowska.

La final, Alexandra Predescu s-a clasat pe locul 40, Greta Vereș pe 64, Bianca Benea pe 106, iar Cristina Constantinescu pe 174.

Foto: Facebook / Federaţia Română de Scrimă 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5764 secunde