Stagiu de Kung-Fu, duminică, la Medgidia

249
< 1 min citire
Stagiu de Kung-Fu, duminică, la Medgidia - stagiu-1524842467.jpg
Duminică, 29 aprilie, în sala "Dan Spătaru" din Medgidia, se va desfășura un stagiu de pregătire în probele de concurs "Shaolin Sanda Non-Contact" și "Tuishou", în paralel cu un curs practic de arbitraj de Kung-Fu.
Acțiunile sunt organizate de Clubul Sportiv "Silver Samurai" din Medgidia, președinte Steluța Nedelcu. La stagiu, vor participa sportivi, instructori, antrenori și arbitri. Au confirmat participarea 65 de persoane din mai multe cluburi sportive, dar se așteaptă și înscrierea altor persoane.
"La stagiu au fost invitați să asiste și părinții sportivilor, pentru a evita, pe viitor, diferitele contestații sau vociferări, în necunoștință de cauză", a declarat, pentru "Cuget Liber", președintele CS Marea Neagră, Florin Iordănoaia.
Programul este următorul: orele 9.45 - 10.00, sosirea participanților; orele 10.00 - 13.00, stagiu "Shaolin Sanda Non-Contact"; orele 13.00 - 13.10, pauză; orele 13.10 - 14.00, stagiu "Tuishou". 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0439 secunde