Șumudică vrea patru victorii din patru până la finalul turului

954
Antrenorul "marinarilor", Marius Șumudică, le dă peste nas celor care cârcoteau că Farul - Delta va fi blat, tulcenii urmând a le da meciul "marinarilor".
"Să nu mai zică lumea că ne ajută Tulcea, că a fost Gache antrenor la Farul. Omul și-a văzut interesul, a venit, a antrenat, e profesionist, bravo lui. Toți spuneau că se dă la o parte Tulcea și bate Farul. Uite că n-a fost așa. Noi am câștigat până acum toate punctele pe teren", a spus Marius Șumudică.
Farul poate profita de pe urma Deltei doar prin victoriile sau egalurile pe care tulcenii le realizează în compania contracandidatelor la promovare ale "marinarilor".
"Până acum, am reușit să încurcăm sau să ținem în loc Brănești, Chiajna, Sportul sau Petrolul. Sperăm să realizăm și de acum înainte asemenea rezultate", a punctat Constantin Gache. Fostul antrenor al "marinarilor" crede în continuare în promovarea Farului, pentru că "e o echipă bună, cu un lot valoros".
În ciuda semieșecului cu Delta, obiectivul pe termen scurt al lui Șumudică a rămas neschimbat: victorii în cele patru meciuri care au mai rămas de jucat din tur, în ordine, cu CSM Rm. Sărat (locul 18) - d, cu Tricolorul Breaza (17) - a, cu Steaua II (11) - d și cu Gloria Buzău (12) - a.
"Am zis mereu că vreau să intru în iarnă pe unul dintre primele două locuri sau cât mai aproape de promovare. Sperăm să câștigăm tot până la finele turului. Va trebui să fim atenți însă, pentru că, vedeți, Steaua II a luat punct la Petrolul", a arătat Șumudică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 07 Noiembrie 2009
Stire din Sport : "Marinarii" își primesc banii până marți
Miercuri, 04 Noiembrie 2009
Stire din Sport : Constantin Stamate s-a întors la Farul
Sâmbătă, 31 Octombrie 2009
Stire din Sport : Tunete și fulgere peste "Arcul de Triumf"
Pagina a fost generata in 0.9104 secunde