Tinerii şahişti constănţeni Cristian Diaconescu, Sergiu Iordache şi Diana Dospin, de la CS Năvodari, au participat cu succes maxim la etapa de la Snagov a proiectului naţional „Şah în şcoală”, unde au reuşit să cucerească trei medalii de aur.
Cu un total de 4,5 puncte (din şase posibile), Diana Dospin a încheiat pe primul loc la feminin, Cristian Diaconescu s-a clasat pe locul întâi la secţiunea clasa a IV-a, cu patru puncte, tot atâtea câte a acumulat şi Sergiu Iordache, învingător la clasa I.
XXX
Pentru iubitorii sportului minţii, urmează o nouă competiţie de anvergură: Campionatul Naţional de şah rapid şi blitz pe echipe, care va fi găzduit, în zilele de 3 şi 4 decembrie, de municipiul Sebeş.
Până atunci, sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 14.00, Federaţia Română de Şah organizează o întâlnire în sistem hibrid (Bucureşti / online Zoom) pentru a discuta despre proiectul „Educație prin şah”. Moderatorii întâlnirii vor fi Nicoleta Albert, preşedinte al Asociaţiei Proacta EDU, şi Mădălina Maria Lejean-Anuşca, secretar al comisiei de „Şah în şcoală”.
Foto: Facebook / Clubul Sportiv Năvodari