Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, vrea extinderea rapidă a rețelei 5G

65
Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, vrea extinderea rapidă a rețelei 5G - ministrudigitalizare2-1652451447.jpg
Ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, a declarat că statul român îşi doreşte un ritm mai alert pentru extinderea reţelei 5G, dar operatorii au anunţat că au costuri adiţionale pentru acest proiect, astfel că se aşteaptă ca aceştia să caute sprijin la statul român.

Sebastian Burduja a spus că întârzierea licenţelor 5G ar însemna ca România să piardă avantajele competitive faţă de ţări din UE, el fiind întrebat când va fi gata licitaţia pentru licenţele 5G.

„Ne dorim un ritm cât mai alert pentru extinderea acestei reţele, pentru a ajuta procesul de dezvoltare, pentru România. Acesta este un deziderat pe care îl avem. De asemenea, dacă întârziem foarte mult acest proces, România îşi va pierde unul dintre avantajele competitive pe care le are în raport cu alte state din Uniunea Europeană, şi anume o viteză foarte bună şi un cost redus al acestor servicii”, a declarat Burduja, potrivit news.ro.

Ministrul Digitalizării a mai precizat că este de luat în seamă şi aspectul de securitate geo-politic.

„Sunt mai multe aspecte de luat în seamă. Este şi aspectul de securitate în contextul geo-politic, ştim bine, este legea 5G care obligă, într-un interval de timp, 5, respectiv 7 ani, înlocuirea anumitor componente care nu sunt considerate sigure, care păstrează anumite vulnerabilităţi, în funcţie de locul lor de proveninenţă. În momentul în care România a obligat operatorii să facă acest lucru, operatorii au venit şi au spus că au costuri adiţionale şi este normal să le aibă şi atunci ei îşi fac nişte analize, ce rentează să facă mai departe pe piaţa românească”, a declarat Burduja. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2392 secunde