Copila diagnosticată cu "hepatita misterioasă" nu răspunde la tratament. Azi, medicii decid necesitatea transplantului de ficat

622
Copila diagnosticată cu
Fetița de cinci ani, care a fost diagnosticată cu forma de hepatită misterioasă, nu răspunde la tratament.


Micuța e internată acum la Spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” și urmează să fie transferată la Institutul Clinic Fundeni. Medicii vor decide, vineri, în urma unui set de analize, dacă are nevoie de un transplant hepatic sau nu, scrie rtv.net


Este primul caz confirmat în România de hepatită cu cauze necunoscute. Copila a ajuns la spital la începutul acestei luni. Starea ei e momentan stabilă, însă nu dă niciun semn de îmbunătățire. Medicii au încercat noi tratamente, însă niciunul nu pare să dea rezultate, iar din acest motiv e luat în considerare un transplant hepatic.


Mama fetei a fost joi la Institutul Fundeni și a făcut analize pentru a vedea dacă e compatibilă și dacă îi poate dona micuței o bucată din ficat. Fetiței i-au fost făcute analize suplimentare pentru a se stabili dacă nu are vreo boală autoimună și se așteaptă rezultatele.

„Cazul ei este, să zicem, destul de ciudat. La început, analizele arătau destul de rău, dar starea fetiței era foarte bună, în contradicție cu analizele, după care, sigur, se simte afectarea hepatică. Trebuie permanent supravegheată”, a declarat pentru Digi24 secretarul de stat în Ministerul Sănătății Adriana Pistol.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.396 secunde