Toate știrile despre Traian Băsescu în ziarul Cuget Liber Online.

Traian Băsescu

Traian Băsescu a absolvit în anul 1976 Institutul de Marină Mircea cel Batrân din Constanța, Facultatea de Navigație, Secția Comercială. 
S-a căsătorit cu Maria Băsescu, cu care are două fete, Ioana, născută în 1977, și Elena, în 1980. 

În anul 1995 a absolvit cursurile avansate în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al acestui stat. Tatăl său, Dumitru Băsescu, a decedat în anul 2002, în urma unei afecțiuni cardiace, iar mama sa, Elena Băsescu, în anul 2010.Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Murfatlar, azi în județul Constanța) este din 2004 până în prezent președintele României, ales din partea Alianței DA, reales în 2009 din partea PDL. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD.
În 2001 a câștigat în cursul alegerilor interne președinția Partidului Democrat, înlocuindu-l pe Petre Roman. A fost copreședinte al Alianței Dreptate și Adevăr, formată din PNL și PD în 2003. În urma retragerii lui Theodor Stolojan (PNL) din cursă, Traian Băsescu (PD) a devenit candidatul Alianței DA pentru președinția României.
La alegerile prezidențiale din 2009 a fost reales președinte al României pentru un mandat de 5 ani, învingându-l pe Mircea Geoană (PSD).
La 1 ianuarie 2007, în timpul mandatului său de președinte, România a aderat la Uniunea Europeană. 
1578 articole cu tagul "Traian Băsescu". Ultima știre adaugata : Miercuri, 31 Ianuarie 2024.

18 Aprilie 2018
Senatorul Traian Băsescu, președinte PMP, este de părere că anunțul conducerii PSD privind organizarea unui miting de amploare pentru susținerea familiei reprezintă o demagogie, având în vedere că 90% dintre români sunt ...
FBI
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu: FBI a asigurat asistență tehnică ofițerilor SRI și procurorilor
Cuget Liber -
14 Aprilie 2018
Fostul președinte, Traian Băsescu, a declarat că FBI a asigurat asistență tehnică ofițerilor SRI și procurorilor, după ce fostul șef al statului s-a întâlnit, în 2006, cu fostul director FBI, Robert Mueller, solicitând a ...
Cuget Liber -
14 Aprilie 2018
Traian Băsescu a comentat cererea de azil politic a Elenei Udrea în Costa Rica.Fostul președinte al României spune că orice persoană care se simte amenințată sau hăituită are dreptul să se apere prin toate mijloacele de ...
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu, mesaj după mișcarea lui Iohannis
Cuget Liber -
03 Aprilie 2018
Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat marți că, din punct de vedere constituțional, Klaus Iohannis a procedat 'foarte bine' când l-a chemat la consultări pe premier.'Vă pot spune că, din punct de vedere constituți ...
Cuget Liber -
03 Aprilie 2018
Președintele PMP, senatorul Traian Băsescu, a declarat, într-o emisiune televizată, că, dacă ar fi în locul președintelui Klaus Iohannis, nu ar revoca-o din funcție pe Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al Direcției Na ...
Cuget Liber -
02 Aprilie 2018
Senatorul Traian Băsescu, președintele PMP, a declarat la România TV că, dacă ar fi în locul președintelui Klaus Iohannis, nu ar revoca-o din funcție pe Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al Direcției Naționale Anticor ...
27 Martie 2018
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, duminică, la "Marea Adunare Centenară" de la Chișinău, dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, că Parlamentele de la București și Chișinău trebuie ...
12 Martie 2018
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, în această seară, la TVR 1, că zilele trecute a fost vizitat de soția lui Omar Hayssam.Băsescu a mai dezvăluit că aceasta l-a rugat să-l ajute să fie eliberat, ca să nu moară ...
Cuget Liber -
08 Martie 2018
Un grup de oameni de cultură din Republica Moldova i-a adresat, ieri, președintelui Igor Dodon o scrisoare prin care îi solicită anularea deciziei de retragere a cetățeniei Republicii Moldova fostului lider de la Cotroce ...
PMP
Stire din Politică-Administrație : "Într-un stat democratic Darius Vâlcov nu ar mai fi menținut în funcția de consilier de stat"
Cuget Liber -
10 Februarie 2018
Standardele politice într-un stat democratic nu mai permit menținerea lui Darius Vâlcov în funcția de consilier de stat în aparatul de lucru al premierului, după condamnarea acestuia în primă instanță la opt ani de închi ...
DNA
Stire din Politică-Administrație : "DNA-ul trebuie adus măcar la credibilitatea pe care o avea  în timpul lui Morar"
Cuget Liber -
06 Februarie 2018
Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, la un post de televiziune, că urgența numărul 1, în momentul de față, în privința Direcției Naționale Anticorupție (DNA), este reabilitarea credibilității instituției, invocâ ...
PMP
Stire din Politică-Administrație : "Renunțarea la formularul 600 creează probleme mai mari"
Cuget Liber -
05 Februarie 2018
Președintele PMP, senatorul Traian Băsescu, susține că renunțarea la formularul 600 creează probleme mai mari decât aplicarea lui, în condițiile în care cei pentru care s-a amânat plata taxelor rămân fără asigurări."Nu s ...
Cuget Liber -
03 Februarie 2018
Președintele PMP, Traian Băsescu, spune că șeful statului, Klaus Iohannis, poate frâna setea de putere a PSD dacă este dispus să lupte."Președintele României nu poate să abdice! Iohannis este în capcana lui Daddy după nu ...
Cuget Liber -
29 Ianuarie 2018
Liderul PMP, Traian Băsescu, a afirmat, ieri, că, în situația în care ar fi fost președinte și trebuia să nominalizeze pentru a treia oară un premier de la PSD, l-ar fi făcut "afiș" pe liderul PSD și ar fi obținut și nom ...
Cuget Liber -
27 Ianuarie 2018
Președintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, sâmbătă, că președintele PSD, Liviu Dragnea, ține să "pricopsească" România cu un "analfabet" la Educație."Dragnea și PSD se pregătesc să pricopsească România cu un guvern în ...
Cuget Liber -
16 Ianuarie 2018
Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), senatorul Traian Băsescu, i-a sugerat premierului Mihai Tudose ca, odată cu restructurarea Guvernului, să constituie un minister al reîntregirii țării.Băsescu a declarat c ...
Cuget Liber -
12 Ianuarie 2018
Eugen Stan, polițistul arestat pentru mai multe fapte de agresiune sexuală asupra minorilor, a fost decorat în 2012, de către președintele României, cu ordinul "Bărbăție și Credință", pentru participarea la deszăpezire, ...
Cuget Liber -
21 Decembrie 2017
Magistrații Tribunalului Constanța au decis miercuri, 20 decembrie, să o condamne pe Garofița Mocanu, zisă Nela, la 5 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire de grup infracțional. Alături de ea, m ...
Cuget Liber -
12 Decembrie 2017
Președintele Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat, la B1TV, că din acest moment nu mai crede în sinceritatea protestelor din Piața Victoriei, întrucât consideră că a fost o greșeală a ONG-urilor că s- ...
Cuget Liber -
05 Decembrie 2017
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a vorbit despre moartea Regelui Mihai."A murit un fost șef de stat. Din patru am rămas trei. A fost un șef de stat de vremuri grele. Dumnezeu să-l ierte. Nu aș comenta și al ...
17 Noiembrie 2017
Foto document: 11 mai 1994. Traian Băsescu este prezent la un eveniment la Constanța, alături de soția sa, Maria, momentul fiind imortalizat de fotoreporterul "Cuget Liber" Mihail Șerbănescu. La costum și cravată, cu mul ...
Cuget Liber -
13 Noiembrie 2017
Președintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, ieri, referindu-se la recentele modificări fiscale, că actuala guvernare joacă la ruletă România, prin măsuri extrem de imprudente, care lasă țara în seama hazardului. "Într- ...
PMP
Stire din Politică-Administrație : Proiect PMP: Obligații noi pentru beneficiarii ajutorului de incluziune
Cuget Liber -
11 Noiembrie 2017
Persoanele apte de muncă, beneficiare ale ajutorului de incluziune, vor fi obligate să participe la activitățile serviciilor voluntare pentru situații de urgență, potrivit unei propuneri legislative inițiate de parlament ...
10 Noiembrie 2017
Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre privind schimbarea regimului juridic al unui imobil și pentru atribuirea destinației acestuia ca reședință pentru persoanele care au avut calitatea de șef al statului român, se ar ...
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu: Ionuț Mișa este doar o victimă. Artizanii acestui dezastru se numesc Dragnea, Vâlcov, Vasilescu
Cuget Liber -
06 Noiembrie 2017
Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat luni că dezechilibrele macroeconomice care "se prefigurează" îi au ca "artizani" pe Liviu Dragnea, Darius Vâlcov și Olguța Vasilescu și nu pe ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, sau ...
PMP
Stire din Politică-Administrație : Băsescu  lui Tudose:  Opriți  modificarea Codului fiscal!
Cuget Liber -
07 Noiembrie 2017
Senatorul Traian Băsescu, președinte al PMP, îi solicită premierului Mihai Tudose să oprească modificarea Codului fiscal, el susținând că, altfel, prim-ministrul își va asuma împingerea țării și a populației "într-un dez ...
06 Noiembrie 2017
Senatorul Traian Băsescu îi solicită premierului Mihai Tudose să oprească modificarea Codului fiscal. Băsescu îl atenționează pe prim-ministrul că, astfel, își va asuma împingerea țării și a populației într-un dezastru. ...
PMP
Stire din Politică-Administrație : Ce spune Traian Băsescu despre pensia pe care  o primește de la stat
Cuget Liber -
28 Octombrie 2017
Senatorul PMP Traian Băsescu a declarat, vineri, că pensia sa a evoluat pozitiv anul acesta și că, dacă se va mai majora și în 2018, va mai primi câteva sute de lei în plus.Fostul șef al statului mai beneficiază de un ve ...
Cuget Liber -
06 Octombrie 2017
Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, ieri, că 2018 va fi un an de prăbușire economică și face un ultim apel la premierul Mihai Tudose să ia măsuri imediate de restabilire a echilibrelor macroeconomice. Băsescu a ...
Cuget Liber -
16 Septembrie 2017
Senatorul Traian Băsescu, președinte al PMP și fost șef al statului, a declarat că președintele României nu trebuie exclus din procedura de desemnare a șefilor de Parchete, adăugând că există un risc de "repolitizare a J ...
Pagina a fost generata in 0.3081 secunde