Toate știrile despre Traian Băsescu în ziarul Cuget Liber Online.

Traian Băsescu

Traian Băsescu a absolvit în anul 1976 Institutul de Marină Mircea cel Batrân din Constanța, Facultatea de Navigație, Secția Comercială. 
S-a căsătorit cu Maria Băsescu, cu care are două fete, Ioana, născută în 1977, și Elena, în 1980. 

În anul 1995 a absolvit cursurile avansate în Industria Transportului Maritim ale Academiei Norvegiene, ca bursier al acestui stat. Tatăl său, Dumitru Băsescu, a decedat în anul 2002, în urma unei afecțiuni cardiace, iar mama sa, Elena Băsescu, în anul 2010.Traian Băsescu (n. 4 noiembrie 1951, Murfatlar, azi în județul Constanța) este din 2004 până în prezent președintele României, ales din partea Alianței DA, reales în 2009 din partea PDL. Anterior, din iunie 2000 până în decembrie 2004, a fost primar general al municipiului București, ales din partea PD.
În 2001 a câștigat în cursul alegerilor interne președinția Partidului Democrat, înlocuindu-l pe Petre Roman. A fost copreședinte al Alianței Dreptate și Adevăr, formată din PNL și PD în 2003. În urma retragerii lui Theodor Stolojan (PNL) din cursă, Traian Băsescu (PD) a devenit candidatul Alianței DA pentru președinția României.
La alegerile prezidențiale din 2009 a fost reales președinte al României pentru un mandat de 5 ani, învingându-l pe Mircea Geoană (PSD).
La 1 ianuarie 2007, în timpul mandatului său de președinte, România a aderat la Uniunea Europeană. 
1578 articole cu tagul "Traian Băsescu". Ultima știre adaugata : Miercuri, 31 Ianuarie 2024.

Cuget Liber -
27 Februarie 2017
Traian Băsescu afirmă că Guvernul Grindeanu trebuie să demisioneze, pentru că i-a înșelat pe români. Declarația fostului președinte vine ca un comentariu la o postare pe Facebook, în care spune că statul de drept trebuie ...
Stire din Politică-Administrație : Băsescu îi propune lui Iohannis  să supună referendumului  și Parlamentul  cu 300 de membri
Cuget Liber -
16 Februarie 2017
Fostul președinte Traian Băsescu a atras atenția, într-o postare pe contul său de Facebook, că deși românii și-au exprimat deja opțiunea pentru un Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari, referendumul ...
08 Februarie 2017
Președintele PMP, Traian Băsescu, spune că șeful statului, Klaus Iohannis, "a jucat ireproșabil" politic pentru aducerea în situație dificilă a PSD. "I-a jucat pe pesediști. Aroganți ca întotdeauna, când câștigă ei ...
07 Februarie 2017
Președintele PMP, Traian Băsescu, spune că șeful statului, Klaus Iohannis, "a jucat ireproșabil" politic pentru aducerea în situație dificilă a PSD."I-a jucat pe pesediști. Aroganți ca întotdeauna, când câștigă ei devin ...
Stire din Politică-Administrație : Băsescu despre situația din România: Poate fi începutul unui război hibrid
04 Februarie 2017
Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, ieri, că actuala situație din România poate fi începutul unui război hibrid, precizând că, deși e greu să se întâmple ce s-a întâmplat în Ucraina, acest lucru nu e exclus."E g ...
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu  și-a dat demisia  din funcția de președinte al PMP
02 Februarie 2017
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a anunțat, marți seara, că și-a dat demisia din fruntea PMP și va rămâne doar senator în Parlamentul României."Sincer cred că mi-am atins obiectivul politic de a crea un par ...
PMP
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu și-a dat demisia din funcția de președinte al PMP
01 Februarie 2017
Într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, fostul președinte al României Traian Băsescu a anunțat că și-a dat demisia din fruntea PMP:"Sincer cred că mi-am atins obiectivul politic de a crea un partid nou și m ...
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu: Se duce o bătălie care poate ruina statul
Cuget Liber -
23 Ianuarie 2017
Traian Băsescu afirmă că prioritățile României ar trebui să fie îndreptate spre politica externă - consecințele Brexit și ale venirii lui Donald Trump la Casa Albă -, nu disputele politice interne pe tema justiției."Bătă ...
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu: Repunerea în funcție a directorilor școlari care au picat concursul, o ticăloșie
10 Ianuarie 2017
Liderul PMP, Traian Băsescu, trage un semnal de alarmă spunând că ministrul Educației, Pavel Năstase, și secretarul de stat Liviu Pop repun pe funcții 3.509 directori de școală care au picat concursul, caracterizând deme ...
04 Ianuarie 2017
Ca urmare a vehiculării în mass-media a unor informații privind posibile imixtiuni în actul de justiție, astfel cum a rezultat dintr-o înregistrare făcută publică de fostul deputat Sebastian Ghiță în care este redat un d ...
Cuget Liber -
03 Ianuarie 2017
Președintele Igor Dodon a semnat Decretul pentru retragerea cetățenii familiei Băsescu, scrie Deschide.md. Documentul nu se referă însă și la soția fostului președinte, Maria Băsescu."La baza respectivului decret a ...
28 Decembrie 2016
Fostul președinte Traian Băsescu a reacționat pe pagina sa de socializare, după ce șeful statului, Klaus Iohannis, a anunțat, ieri, că nu acceptă propunerea ca Sevil Shhaideh să fie desemnată prim-ministru. "R ...
Stire din Politică-Administrație : Băsescu:  "Sevil Shhaideh are  o reputație excepțională"
Cuget Liber -
23 Decembrie 2016
Propunerea social-democraților pentru funcția de premier, Sevil Shhaideh, are o "reputație excepțională", dar are "experiență politică zero", motiv pentru care "riscul să fie doar o fațadă pentru domnul Dragnea și oameni ...
Cuget Liber -
22 Decembrie 2016
Senatorul Traian Băsescu a fost ales, joi, președintele Comisiei pentru Dezvoltare și Strategie economică din Senat, singura funcție de președinte de comisie parlamentară din această cameră a Legislativului care i-a reve ...
Stire din Politică-Administrație : Băsescu anunță că PMP va face opoziție PSD
14 Decembrie 2016
Președintele PMP, Traian Băsescu, spune că formațiunea sa va asigura o opoziție "fermă" față de PSD, admițând că social-democrații au câștigat în acest an tot ce se putea câștiga din punct de vedere politic."În 2016, PSD ...
13 Decembrie 2016
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, candidat independent la alegerile parlamentare, nu a reușit să întrunească pragul minim de voturi pentru a obține un nou mandat de deputat. În schimb, Udrea a spus că se bucură ...
Cuget Liber -
11 Decembrie 2016
Fostul președinte Traian Băsescu a ajuns duminică, la ora 10.00, la secția de votare de la Colegiul Economic "A.D.Xenopol" din Capitală. Acesta a fost însoțit de soția sa, Maria.Citește și Alegeri parlamentare 2016 ...
09 Decembrie 2016
Președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), Traian Băsescu, a afirmat, în cadrul unui eveniment electoral organizat la Constanța, că nu exclude o colaborare a formațiunii sale într-o coaliție de guvernare cu PNL, du ...
08 Decembrie 2016
Partidul Mișcarea Populară și-a prezentat, ieri, candidații pentru alegerile parlamentare ce vor reprezenta județul Constanța. Acțiunea a avut loc la Pavilionul Expozițional din stațiunea Mamaia, invitat special fiind pr ...
02 Decembrie 2016
Președintele PMP, Traian Băsescu, și reprezentanții Consiliului Tineretului din România (CTR) au semnat, ieri, un protocol de colaborare care prevede acțiuni privind implementarea rezoluției consiliului referitoare la do ...
29 Noiembrie 2016
Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat la un post de televiziune că se uită "câinește" la PNL ca posibil partener de alianță după alegerile parlamentare, afirmând că nu este exclus ca PMP să susțină un guvern PNL, ...
PMP
Stire din Politică-Administrație : Băsescu vrea să evalueze situația  de după alegerile prezidențiale, la Chișinău
28 Noiembrie 2016
Președintele PMP, Traian Băsescu, a anunțat că va merge la Chișinău pentru a evalua situația din Republica Moldova după alegerile prezidențiale, dar și pentru a identifica elemente noi de susținere a parcursului proeurop ...
PMP
Stire din Politică-Administrație : Traian Băsescu propune dezbateri  pe soluții
Cuget Liber -
24 Noiembrie 2016
Președintele PMP, Traian Băsescu, propune ca liderii de partide să se auto-intituleze drept "premieri fantomă" și să dezbată între ei soluțiile pentru viitor."Nu întâmplător am lansat povestea cu un premier. Eu cred că a ...
15 Noiembrie 2016
Președintele liberalilor, Alina Gorghiu, exclude orice colaborare cu PMP și cu Traian Băsescu după alegerile din 11 decembrie, afirmând că majoritatea parlamentară, care va avea în centru PNL, nu va propune pe nimeni alt ...
PMP
Stire din Politică-Administrație : "Exclud orice alianță cu PSD. Nici PNL nu e o soluție  mai bună"
14 Noiembrie 2016
Președintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, ieri, că după alegerile din luna decembrie exclude orice alianță cu PSD, afirmând că "nici PNL nu reprezintă o soluție mai bună". "Practic, noi nu avem soluții convenabi ...
11 Noiembrie 2016
Președintele PMP, Traian Băsescu, a făcut un apel către cetățenii moldoveni să se prezinte la urne, duminică, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, și să voteze cu Maia Sandu pentru ca Republica Moldova să își ...
09 Noiembrie 2016
Rezultatul alegerilor din SUA reflectă o decizie a poporului american care, într-un fel sau altul, spune "nu" elitei politicii din țară, consideră fostul președinte Traian Băsescu, adăugând că Brexit și "SUAexit" reprezi ...
08 Noiembrie 2016
Premierul Dacian Cioloș și-a abandonat statutul de tehnocrat prin participarea la mitingul PNL, s-a angajat clar de partea liberalilor, a declarat președintele PMP, Traian Băsescu."Deocamdată, tema dominantă încă sunt do ...
02 Noiembrie 2016
Liderul Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, a declarat, ieri, că va vota cu Maia Sandu în turul doi al alegerilor pre-zidențiale din Republica Moldova, adăugând că, pe "calcul", aceasta va fi următorul pre-ședi ...
Cuget Liber -
30 Octombrie 2016
În această dimineață, Traian Băsescu a postat un mesaj, pe pagina sa de Facebook, cu privire la tragedia din Colectiv. Acesta a transmis condoleanțe."Colectiv Exact acum un an se producea cea mai mare catastrofă de după ...
Pagina a fost generata in 0.2601 secunde