Articole scrise de

Carmen MOCANU

Ultima ştire adaugata : Marţi, 16 Iunie 2026.
16 Iunie 2017
România este, din nou, în pragul unei crize politice după ce toți miniștrii au anunțat că au demisionat din Guvern, însă premierul Sorin Grindeanu refuză să facă jocurile cuplului Dragnea-Tăriceanu și să plece de la ...
15 Iunie 2017
Comisia de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură din cadrul Consiliului Local Constanța se reunește în c ...
15 Iunie 2017
Constănțenii și nu numai sunt așteptați să participe la evenimentul "Fortza ZU" ce va avea loc pe plaja Modern, sâmbătă începând cu ora 16.00, într-o atmosferă incendiară, alături de cei mai renumiți artiști ai României. ...
15 Iunie 2017
Președintele Klaus Iohannis solicită soluționarea urgentă a crizei din interiorul coaliției de guvernare, a declarat, în urmă cu puțin timp, purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi."Președintele s ...
15 Iunie 2017
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, în urmă cu puțin timp, pe Facebook, că și-a depus demisia din funcție."Exprim deplina solidaritate cu membrii Guvernului, am depus demisia mea din demnitatea de ministru al ...
15 Iunie 2017
Premierul Sorin Grindeanu a anunțat, în această seară, că nu-și dă demisia decât dacă președintele Klaus Iohannis va numi tot un premier de la PSD."I-am propus lui Liviu Dragnea să ne asumăm împreună acest așa-zis eșec, ...
Stire din Politică-Administrație : ROMÂNIA, LA UN PAS SĂ AIBĂ UN NOU PREMIER! PRIMELE DOUĂ NUME, DEJA VEHICULATE
14 Iunie 2017
PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu. De asemenea, toți miniștrii Cabinetului Grindeanu au demisionat, iar demisiile au fost depuse la Secretariatul General al Guvernului, urmând ca aceste ...
14 Iunie 2017
PSD a votat retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu. De asemenea, toți miniștrii Cabinetului Grindeanu au demisionat, iar demisiile au fost depuse la Secretariatul General al Guvernului, urmând ca aceste ...
15 Iunie 2017
Prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu, a participat, recent, împreună cu consulii generali ai Republicii Turcia și Republicii Populare Chineze la Constanța, cu viceconsulul Federației Ruse la Constanța, cu rep ...
15 Iunie 2017
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, ieri, că prin prelungirea termenului de depunere a raportului Comisiei parlamentare privind alegerile din 2009, PSD menține mascarada și distrage atenția opiniei ...
15 Iunie 2017
Tineretul Social Democrat Constanța organizează, în perioada 15-18 iunie, în stațiunea Neptun, Școala de pregătire politică a Tineretului Social Democrat. Peste 800 de tineri din toată țara vor fi prezenți la semina ...
15 Iunie 2017
Prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu, a emis, ieri, Ordinul nr. 261/2017 prin care se constată încetarea de drept a mandatului de consilier județean al lui Emil Sorin Banias din cadrul Consiliului Județean Co ...
15 Iunie 2017
Primarii localităților din județul Constanța se confruntă cu fel și fel de probleme și atunci încearcă să apeleze la consilierii județeni ai partidului din care fac parte pentru ca proiectele pe care le au în l ...
14 Iunie 2017
Tineretul Social Democrat Constanța organizează, în perioada 15-18 iunie 2017, în stațiunea Neptun, Școala de pregătire politică a Tineretului Social Democrat. Peste 800 de tineri din toată țara vor fi prezenți la s ...
14 Iunie 2017
Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, efectuează o vizită în România miercuri și joi, pe agendă aflându-se întâlniri cu premierul Sorin Grindeanu și cu omologul său român, Gabriel Leș, și participarea la un exe ...
14 Iunie 2017
Prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu a emis, astăzi, Ordinul nr. 261/2017 prin care se constată încetarea de drept a mandatului de consilier județean al lui Emil Sorin Banias din cadrul Consiliului Județean C ...
14 Iunie 2017
Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, astăzi, într-o discuție informală cu jurnaliștii de la Palatul Victoria, că nu președintele PSD, Liviu Dragnea, i-ar fi cerut direct demisia din funcția de prim-ministru, ci unii ...
14 Iunie 2017
Fostul președinte al PDL Emil Boc a declarat, astăzi, la comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 că acest scrutin nu a fost fraudat și nici nu avea cum să fie fraudat în cadrul procesului ...
14 Iunie 2017
Reprezentanții administrației publice locale din Ovidiu în colaborare cu Parohia "Ioan Rusu" îi anunță pe cetățenii orașului că, în perioada 14 - 18 iunie 2017, pot participa la slujbele dedicate Icoanei făcătoarei de mi ...
14 Iunie 2017
Camera Deputaților a adoptat, ieri, cu 246 voturi pentru, 28 împotrivă și o abținere, OUG 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum și unele ...
14 Iunie 2017
Ministrul Turismului, Mircea Dobre, a declarat, ieri, că nu există întârzieri la nivelul ministerului pe care îl conduce, dar a arătat că evaluarea aparține Comitetului Executiv Național al PSD care va avea loc astăzi.El ...
14 Iunie 2017
Deputatul social-democrat Victor Ponta a declarat, ieri, că susține guvernul și speră ca prim-ministrul Sorin Grindeanu să-și continue activitatea pentru ca PSD-ul să nu se facă de râs."Sper ca prim-ministrul Grindeanu s ...
14 Iunie 2017
Deputatul PMP de Constanța, Robert Turcescu, i-a solicitat public, ieri, în plenul Camerei Deputaților, ministrului Sănătății, Florian Bodog, să suplimenteze bugetul pentru Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Clinic ...
14 Iunie 2017
Comisia de organizare a congresului PNL a invalidat candidatura lui Viorel Cataramă la șefia partidului deoarece moțiunea acestuia nu a primit spijinul a cel puțin zece organizații. Chiar și așa, după această decizie, el ...
Pagina a fost generata in 0.6203 secunde