Articole scrise de

Simona ANGHEL

Ultima ştire adaugata : Miercuri, 17 Iunie 2026.
20 Decembrie 2016
Să-i ajuți pe cei de lângă tine, care sunt mai puțin norocoși, este una din cele mai mari bucurii pe care le poate trăi cineva, mai ales cu ocazia sărbătorilor. Este lecția pe care au învățat-o, în aceste zile, elev ...
20 Decembrie 2016
După ce ani la rând s-a luptat cu desființarea sau cu subfinanțarea, Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" și-a rescris istoria, fiind vedeta serii de duminică, 18 decembrie, când pe scena Operei N ...
19 Decembrie 2016
Zilele acestea, numeroși elevi și părinți constănțeni își îndreaptă gândurile către semenii lor din mediul rural ale căror posibilități financiare nu sunt la fel de… generoase, din motive deja foarte cunoscute de t ...
19 Decembrie 2016
Plecând de la necesitatea existenței unui program cultural-educativ pentru copii și tineret, dar și de la atragerea turiștilor dornici să cunoască istoria Dobrogei, Asociația Terra Semper Fidelis în colaborare cu Muzeul ...
19 Decembrie 2016
Astăzi, de la ora 10.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi colindat de către 40 de elevi care-și desfășoară activitățile instructiv-educative în Centrul Școlar de Educație Incluzivă "Delfinul" din Constanța. C ...
19 Decembrie 2016
Școala Gimnazială Nr. 10 "Mihail Koiciu" din Constanța a primit vizita unei delegații a școlii Esenyurt Fahir Ilkel Ortaokulu, din Istanbul - Turcia, condusă de director prof. Orcun Yilmaz, în cadrul Proiectului "Cultură ...
19 Decembrie 2016
În această perioadă, toate unitățile de învățământ constănțene lucrează la proiectarea planului de școlarizare pentru anul viitor, moment de bilanț a ceea ce a fost bine venit în vara acestui an, când mediile de admitere ...
17 Decembrie 2016
Sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 20, în Club Doors, constănțenii sunt așteptați să se bucure de atmosfera sărbătorilor de iarnă ascultând unul dintre cele mai frumoase concerte de colinde interpretate de Ducu Bertzi. Pre ...
17 Decembrie 2016
Teatrul de Stat Constanța anunță amânarea, din motive obiective, a premierei spectacolului "Bătrâna și hoțul", fiind reprogramată pentru datele de 13, 14 și 15 ianuarie 2017. În cazul în care spectatorii doresc, biletele ...
17 Decembrie 2016
Cel mai grandios eveniment al scenelor lirice românești - Gala Premiilor Operelor Naționale - va avea loc, în acest week-end, la București. Cea de-a IV-a ediție va fi găzduită, duminică, 18 decembrie, începând cu ora 21, ...
17 Decembrie 2016
În acest week-end, mai precis sâmbătă, 17 decembrie, vom trăi emoțiile recunoașterii naționale pentru alți cinci valoroși constănțeni nominalizați la una dintre cele mai mari campanii naționale de interes public, organiz ...
17 Decembrie 2016
Timp de două zile, la Pavilionul Expozițional din Constanța, pe scena interioară, în cadrul primei ediții a Târgului de iarnă organizat de Centrul Cultural "Teodor Burada", unitățile de învățământ constănțene vor prezent ...
17 Decembrie 2016
Școala Gimnazială "George Enescu" Năvodari a organizat, vineri, în sala de spectacole a Colegiului Național de Arte "Regina Maria", cea de-a VIII-a ediție a festivalului de poezie amuzantă intitulat "În așteptarea lui M ...
17 Decembrie 2016
Propunându-și să intre în febra pregătirii unei atmosfere în ton cu evenimentul așteptat - Crăciunul - printr-o inițiativă mai aparte, elevii Colegiului Tehnic "Nicolae Titulescu" din Medgidia au lansat un concurs.  ...
17 Decembrie 2016
Cu foarte multe contestări, chiar "proptele" și numeroase nemulțumiri, noua ediție a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct s-a încheiat, moment de maximă mândrie pentru actualul ministru ...
16 Decembrie 2016
Un Moș Crăciun de neuitat, asta au promis organizatorii Festivalului Iernii 2016, găzduit de Parcul Tăbăcărie, provocând părinții să-și filmeze copiii interpretând, cu intonație, vraja rostită de fermecătoarele Sara, Mar ...
16 Decembrie 2016
Astăzi, de la ora 13, la Muzeul de Artă, Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România organizează decernarea Premiilor Filialei pe anul 2015, precum și lansarea cărților "Viața tăcută a naturii. Flori, fructe, del ...
16 Decembrie 2016
Gândindu-se că mai mult decât oricine, copiii nu ar trebui să își piardă nicicând credința în Moș Crăciun și în spiritul sărbătorilor, elevii clasei a X-a A de la Liceul Teoretic "Anghel Saligny" Cerna-vodă au devenit pe ...
16 Decembrie 2016
În fața a peste 300 de invitați ce au participat la Gala Națională a Voluntarilor, desfășurată în urmă cu două seri la București, eleva Alexandra Monica Popa, clasa a XII-a la Liceul Teoretic "Traian",  a fost ...
15 Decembrie 2016
Prima întâlnire din cadrul proiectului "On the move in Europe - Towards a Democratic, Multicultural Europe", din cadrul Programului Eramus+, Acțiunea Cheie 2 - parteneriate strategice între școli, a avut loc, zilele aces ...
15 Decembrie 2016
În perioada 21 noiembrie - 15 decembrie, Carrefour România a organizat cea de-a 30-a ediție a tradiționalului concurs de desene pentru copii dedicat sărbătorilor de iarnă, la care au participat 310.000 de elevi din clase ...
15 Decembrie 2016
La Casa de Cultură din Murfatlar, Primăria, împreună cu Școala Gimnazială "Adrian V. Rădulescu", a organizat workshop-ul "Start-up Farm", parte din proiectul Erasmus+ "Geo-Ergon Paideia" inițiat de Universitatea Aegean d ...
15 Decembrie 2016
AIESEC, cea mai mare organizație studențească din lume, prezentă în peste 126 de țări, derulează, în colaborare cu Școala Gimnazială nr. 30 "Gheorghe Țițeica", proiectul "Discover - a world without borders / Descoperă - ...
15 Decembrie 2016
Pentru o parte dintre directorii constănțeni care fie nu au promovat concursul recent încheiat, fie au renunțat să-și mai dorească această funcție, ședința extraordinară a Consiliului Local Constanța, ...
Pagina a fost generata in 0.5511 secunde