Articole scrise de

Sorin MIHALACHE

Ultima ştire adaugata : Luni, 15 Iunie 2026.
20 Ianuarie 2011
Președintele Autorității Na-ționale pentru Sport și Tineret, Doina Melinte, a declarat, ieri, că bugetul pentru federațiile sportive, pe 2011, este unul redus, fiind mai mic decât cel din 2010, dar speră că, în partea a ...
20 Ianuarie 2011
Startul celei de-a 48-a ediții a Turului României, competiție organizată de Federația Română de Ciclism și Triatlon, se va da în data de 4 iunie, la Constanța, a declarat directorul competiției, Valeriu Andoniu. Turul ...
20 Ianuarie 2011
După două jocuri mai puțin reușite, echipa de handbal feminin CS Tomis Constanța a înregistrat, aseară, la Sala Sporturilor, prima victorie din acest an: 32-22 (16-11) cu SCM Craiova, într-o partidă contând pentru etapa ...
19 Ianuarie 2011
Căpitanul selecționatei Stejarii București, Daniel Carpo, a declarat că meciul de la Leeds, ultimul din Challenge Cup, programat duminică, 23 ianuarie, va fi foarte greu, dar rugbiștii români vor face tot ceea ce le va s ...
19 Ianuarie 2011
Jucătoarea de tenis Simona Halep, de la CS Mamaia Idu / LPS "Nicolae Rotaru" CSS, s-a calificat în turul secund al Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. În partida din runda inaugurală, disputată ieri ...
19 Ianuarie 2011
Clubul CS Tomis Constanța a perfectat transferul handbalistei Georgeta Grigore, care a semnat cu gruparea de la malul mării un contract valabil până la terminarea actualei ediții de campionat. În vârstă de 33 de ani, G ...
19 Ianuarie 2011
După înfrângerile previzibile (21-27 cu Croația și 30-39 cu Danemarca) și umilința incredibilă din duelul cu Algeria, pierdut cu 14-15, cea mai jalnică dintre echipele naționale ale României, cea de handbal masculin, dis ...
19 Ianuarie 2011
Pare incredibil, dar, din păcate, adevărat. La CS Tomis, în preziua meciului de campionat cu SCM Craiova, nimeni nu mai vorbea de handbal, ci de restanțele financiare, care ar putea duce chiar la desființarea echipei! ...
18 Ianuarie 2011
În 2011, se împlinesc 20 de ani de la înființare Clubului Sportiv Marea Neagră. Momentul trebuie marcat așa cum se cuvine, iar conducerea grupării a decis să organizeze festivitatea aniversară în data de 9 aprilie, cel m ...
18 Ianuarie 2011
Filmele în care protagoniști sunt practicanții artelor marțiale au priză la tineret. Copiii vor să-i imite pe Bruce Lee sau Jackie Chan, dar trebuie să știe că, pentru a călca pe urmele maeștrilor lor, au nevoie de o dis ...
18 Ianuarie 2011
// CVM Tomis Constanța și-a întărit lotul, după ce a reușit să perfecteze transferul "universalului" Svetoslav Miklașevici, voleibalist care are dublă cetățenie, belarusă și kazahă, dar joacă pentru naționala Kazahstanul ...
18 Ianuarie 2011
Tenismanul român Victor Hănescu a ratat calificarea în turul secund al Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, care se desfășoară, în această perioadă, la Melbourne. "Hăne" a fost învins, ieri, în runda ...
18 Ianuarie 2011
Naționala de handbal masculin a României a susținut, aseară, cea de-a treia partidă din cadrul Grupei C a Campionatului Mondial din Suedia. După înfrângerile din precedentele două jocuri (21-27 cu Croația și 30-39 cu D ...
18 Ianuarie 2011
Echipa națională de fotbal României va participa, la începutul lunii februarie, la cea de-a 13-a ediție a Cyprus Cup. Delegația tricoloră va decola spre Cipru la bordul unei curse charter, de pe aeroportul "Henri Coandă" ...
17 Ianuarie 2011
Selecționata Stejarii București a fost învinsă, cu scorul de 12-16, de Crociati Parma, într-o partidă disputată, sâmbătă, în Italia, contând pentru Challenge Cup la rugby. La pauză, românii au condus cu 9-3, însă gazdele ...
17 Ianuarie 2011
Perechea Horia Tecău (România) / Robert Lindstedt (Suedia) va întâlni cuplul Colin Ebelthite / Adam Feeney (Australia), într-o partidă contând pentru primul tur al probei de dublu din cadrul Australian Open, cel dintâi t ...
17 Ianuarie 2011
Deși cu vistieria goală, cu mai multe jucătoare plecate sau pe picior de plecare, echipa de handbal feminin CS Tomis Constanța a găsit resurse și a făcut un meci bun la Buzău, de unde a reușit să se întoarcă neînvinsă. ...
15 Ianuarie 2011
Arbitrul asistent purtător al ecusonului FIFA Aurel Onița, cel care a preluat de curând funcția de președinte al Comisiei de Arbitri din cadrul Asociației Județene de Fotbal Constanța, a declarat că noua strategie a form ...
15 Ianuarie 2011
Prezentă, în premieră, pe tabloul principal al Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, jucătoarea de tenis Simona Halep, de la CS Mamaia Idu / LPS "Nicolae Rotaru" CSS, a avut mult noroc la tragerea la so ...
15 Ianuarie 2011
Echipa de volei masculin CVM Tomis Constanța a susținut, vineri după-amiază, la Sala Sporturilor, prima partidă din cadrul "dublei" amicale cu Lukoil Burgas (Bulgaria). Conduși, în premieră, de antrenorul Ljubomir Gerasi ...
15 Ianuarie 2011
După ce i-a "repatriat" pe Munteanu, Petreanu, Zainea și Zapan, RCJ Farul Constanța continuă campania de achiziție de tineri jucători. Ultimul rugbist care urcă pe corabia "marinarilor" este Alexandru Vâlcu. Clubul R ...
15 Ianuarie 2011
Echipa națională de handbal masculin a României a suferit, vineri seară, un eșec, scor 21-27 (13-11), în prima partidă disputată la Campionatul Mondial 2011 din Suedia, în compania vicecampioanei mondiale en-titre, Croaț ...
14 Ianuarie 2011
Echipa de volei feminin CSV 2004 Tomis Constanța a fost eliminată din Cupa CEV, după ce a fost învinsă, în deplasare, cu scorul de 0-3 (19-25, 19-25, 16-25), de formația poloneză MKS Dabrowa Gornicza, într-o partidă cont ...
14 Ianuarie 2011
În acest sfârșit de săptămână, se vor desfășura partidele celei de-a șaptea etape ale Superligii Constanței la fotbal în sală, competiție găzduită de Clubul Eden din Bd. Aurel Vlaicu. Nu mai puțin de cinci echipe sunt în ...
Pagina a fost generata in 0.4089 secunde