Sărbătoresc 20 de ani de la înființarea clubului

1269
În 2011, se împlinesc 20 de ani de la înființare Clubului Sportiv Marea Neagră. Momentul trebuie marcat așa cum se cuvine, iar conducerea grupării a decis să organizeze festivitatea aniversară în data de 9 aprilie, cel mai probabil în aula Universității Maritime Constanța.
"La eveniment, vor fi invitați foști și actuali sportivi, antrenori, conducători de club, sponsori, ziariști. În perioada următoare, va avea loc ședința consiliului de conducere al clubului, în cadrul căreia vor fi discutate principalele probleme ce vor fi înscrise pe ordinea de zi a Adunării Generale", a declarat președintele CS Marea Neagră, Florin Iordănoaia.
Altfel, pentru anul 2011, s-a stabilit ca sportivii de la CS Marea Neagră să participe la campionatele naționale și internaționale de kung-fu. De asemenea, vor fi organizate stagii de pregătire pentru sportivi, instructori și arbitri. Practic, nicio secțiune nu rămâne fără perfecționare. Nu în ultimul rând, vor avea loc examene de promovare în grad în kung-fu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7428 secunde