Relația copilului cu mâncarea

de Cuget Liber Sâmbătă, 24 August 2013 69
Copilul este o prioritate în viața oricărui părinte, iar cel mai important lucru este asigurarea unui stil de viață echilibrat. De altfel, potrivit medicului nutriționist Mihaela Bilic, relația copilului cu mâncarea are foarte multă legătură cu relația părinților cu mâncarea. Copiii fac ce văd la părinți: dacă aceștia au regim sănătos, așa va avea și copilul. Chiar dacă la școală va cădea în ispită și va alege ca și colegii chipsuri sau alte alimente "interzise", acasă acestea trebuie să lipsească cu desăvârșire. Alimentele nu trebuie interzise, totuși, în totalitate pentru că vor apărea frustrări, vor deveni un "miraj" pe care copiii îl vor căuta cu sau fără voia părinților. Trebuie să li se explice însă de ce trebuie să mănânce anumite lucruri și de ce le fac rău celelalte. Iar educarea gustului începe chiar odată cu diversificarea alimentației. 
Copilul năzuros. Trebuie insistat atunci când copilul chiar refuză un aliment. Dacă se strâmbă nu e un refuz. Refuz este atunci când scuipă respectivul aliment. Și chiar dacă l-a scuipat, nu renunțați din prima. Mai încercați de cel puțin încă două ori în acea zi. Dacă nu merge, repetați procesul peste două zile. Abia după 10 zile de încercări, dacă copilul tot refuză, poți încerca un alt aliment. Dar, conform studiilor, doar 2% dintre copii refuză total după toate încercările un aliment nou, spune Mihaela Bilic.
Uitați de dulce! Este foarte important pentru un copil să nu deprindă gustul de dulce. Ne naștem cu el și odată ce l-am simțit, e greu să-l uităm. De aceea, pentru copiii mici sucul de fructe, chiar dacă este proaspăt făcut în casă, prin stoarcerea fructului, nu trebuie să depășească 125 ml pe zi. Fructele trebuie mestecate, nu "mâncate" cu paiul!, a conchis dr. Bilic.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Diverse

Ultima oră

Titlurile zilei