- Ați anunțat că, începând cu 15 iulie, colectivul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare” încheie stagiunea 2022-2023 și intră în vacanță, dar sunteți încă la sediu.- Într-adevăr, stagiunea s-a încheiat, dar actorii, pentru că au muncit și în această stagiune de marți până duminică, au avut de luat niște recuperări, pentru că noi nu putem plăti în plus, întrucât nu ne dă voie bugetul.
Dar și în aceste zile de „recuperări” s-a lucrat pentru viitoarele reprezentații. Actorii vin la repetiții, se lucrează câte două ore la următorul spectacol. S-a făcut castingul, s-au citit textele. E adevărat, mai lejer, dar s-a lucrat.
De la 1 august chiar intrăm în vacanță, pentru că am avut o stagiune foarte plină, de altfel ca de obicei. Și este o vacanță binemeritată și binevenită, pentru că trebuie să ne încărcăm bateriile, întrucât din septembrie reîncepem treaba. Lucrăm la producția unui alt spectacol pe care urmează să-l avem în octombrie ca premieră. Încă de pe acum se lucrează la ateliere. Iar din septembrie, pe lângă premiera oficială a spectacolului „Pinocchio”, de Ciprian Huțanu, lucrăm la o piesă a lui Matei Vișniec - „Povestea degețelului poznaș” în care este vorba despre o fetiță care are o problemă cu un degețel (zâmbește, complice – n.r.). Un spectacol care va avea premiera pe la jumătatea lunii octombrie. După care o să intrăm cu un spectacol de tineret, al cărui nume încă nu-l știm, pentru că încă tatonăm spațiile, tatonăm textele. Și asta deoarece căutăm ceva care să fie cât mai corespunzător gusturilor vârstei căreia ne adresăm.
- Înțelegem că va fi, de fapt, o vacanță activă.- De obicei, noi nu stăm. Eu scriu texte, mă apuc de refăcut, de dramatizat, vorbesc cu actorii, le dau texte. Noi și când dormim muncim.
- Putem vorbi de o retrospectivă a stagiunii recent încheiate, despre spectacole cu un succes mai mare decât altele?
- Noi nu cuantificăm succesul la teatrul nostru decât prin numărul de spectatori care vin și în mod constant se poate observa că avem sala plină. Poate că în ultima săptămână, 7-15 iulie, a fost ceva mai puțină lume, poate și pentru că deja mirosea a plajă, mirosea a mare și atunci a fost sala pe jumătate. Dar în rest, am avut sala plină, de marți până duminică, ceea ce spune de la sine despre succesul spectacolelor noastre. Mai ales cele „la liber” din weekenduri, cum le spunem noi.
Începând din septembrie-octombrie, noi am scos spectacole. O dată o producție pentru tineret, „Prețul demnității”, în regia domnului Lică Gherghilescu, un spectacol foarte apreciat și foarte bine primit de public. Nu am apucat să-l jucăm de atâtea ori cât ne-am fi dorit, pentru că am avut foarte multe evenimente, dar este un spectacol cerut. Cu un text pe care ar trebui să-l vadă cam toți liceenii, pentru că ridică o problematică foarte actuală, în ciuda vechimii textului.
După care a venit „Harap Alb”, un spectacol pentru copii din clasele V-VIII, un segment destul de greu de acoperit, pentru că pe adolescenți este greu să-i prinzi cu o poveste și atunci trebuie să găsești ceva care să-i atragă. Iar titlul acesta „Harap Alb” făcut într-o manieră modernă a atras și atrage în continuare publicul de la noi.
A urmat spectacolul „Pinocchio”. El în sine e gata, dar va avea premiera oficială în septembrie. S-a lucrat aproape o lună și jumătate la spectacolul acesta, foarte frumos, făcut de Ciprian Huțanu, cu o scenografie deosebită, a lui Tomosh Tunde.
Acestor titluri li se alătură „Suburbia”, un spectacol pe care îl vom juca ori de câte ori se poate. Este un spectacol de vineri seară, pentru tineret. Încercăm să consacrăm ziua de vineri pentru publicul obișnuit, adult. Chiar dacă, în general, ne adresăm tineretului, paranteza este deschisă spre orice vârstă. Avem public și de 60 sau 70 de ani. „Suburbia” este un spectacol făcut de mine, care îmi este foarte drag, pentru că ridică foarte multe probleme, cu drame, situații debusolante, care dau de gândit. Ca de altfel și „Prețul demnității”.
Nu a existat săptămână în care să nu lucrăm la ceva. Poate cu excepția perioadei de tristă amintire a Covidului, când a trebuit să stăm la „cutie”.
- Înainte de a încheia, am vrea să știm dacă Teatrul „Căluțul de Mare” ar mai putea relua tradiția festivalului teatrelor de păpuși, care a consacrat Constanța drept capitala instituțiilor de gen?
- Festivalul va veni în momentul în care vom fi pregătiți. Deocamdată, se lucrează la noul nostru sediu, din câte știu s-a trecut de studiul de fezabilitate și urmează să se întâmple ceva… sperăm noi, suntem optimiști. Și-atunci va fi cel mai bine să ne gândim la un festival care să însemne ceva. Într-adevăr, festivalul teatrelor de păpuși a constituit o tradiție la Constanța.
Deocamdată, la noi s-a schimbat trupa, unii s-au mai… înțelepțit, ca să nu spun că au îmbătrânit. Am adus oameni noi, tineri, ceea ce este un lucru formidabil și una din marile realizări ale acestui teatru din ultimul timp. Sunt absolvenți și de la Universitatea „Ovidius” și de la București. Pe unii dintre ei îi știam, alții au dat casting, i-am văzut jucând în unele spectacole și filme. Inițial i-am chemat la colaborare și, dacă au corespuns, au devenit oamenii noștri.
