Dacă în perioada 1978 - 1989 artele marțiale se practicau în România discret, în grupuri restrânse, datorită interzicerii de facto de către regimul comunist în urma scandalului Mișcării Transcedentale, după 1989, ele au putut fi din nou practicate deschis, putând beneficia de toate avantajele promovării în mass-media. Îmi amintesc că în acea perioadă imediat post revoluționară, sălile de sport erau pline aproape până la refuz de practicanți entuziaști, număr datorat atât puținilor instructori existenți, cât și elementului de noutate.
- Publicitate -
Dacă în acele vremuri nu avea importanță ce stil și cu cine practici, lucrurile stau puțin altfel astăzi. Accesul la informație este cu totul altul, numai intrând pe internet poți găsi suficiente informații, poze, filme, cărți cu fiecare stil în parte pentru a face o cercetare prealabilă cu scopul de a găsi arta marțială cu care rezonezi cel mai bine.
Mergând și mai departe, către artele marțiale tradiționale, vom face referire la sistemul iemoto de transmitere a școlii, și anume faptul că șeful școlii va fi întotdeauna un urmaș al familiei fondatorului, urmaș care poate fi pe linie de sânge sau înfiat. Privit de occidentali ca un sistem rigid, nedemocratic, autoritar, bazat pe nepotism, totuși trebuie să îl tratăm din punctul de vedere al unui oriental și prin prisma culturii orientale unde cultul strămoșilor este adânc înrădăcinat.
Sistemul iemoto a supraviețuit atât reformelor Restaurației Meiji, cât și perioadei postbelice contrar cererilor pentru democrație și egalitate, fiind prezent în domenii diverse, de la arte marțiale până la dans, go și ceremonia ceaiului.
Acest sistem prevede existența unui O-iemoto, O-sensei, Soke ori Doshu (în cazul Aikido) sau Soshitsu (în cazul Ceremoniei Ceaiului), care reprezintă un conducător absolut. Printre atributele lui, enumerăm transmiterea directă a tehnicilor, dreptul de aprobare sau respingere a statutului de profesor, dreptul de a obliga membrii școlii de a adopta texte și chiar de a expulza membri din grup, plus multe altele.
Evident că acest sistem nu are la bază un sistem juridic formal, el bazându-se doar pe valorile tradiționale, rolul său fiind tocmai acela de a proteja tradiția școlii de eventualele alterări ce pot avea loc pe parcursul timpului. Nu poate exista decât un singur conducător al școlii în același timp, titlul fiind transmis din generație în generație. În cele mai multe cazuri, succesorul la conducerea școlii este ales din timpul vieții lui O-iemoto și poartă numele de Waka-sensei (Tânărul Profesor), acesta fiind rudă directă și beneficiază din timp de o pregătire intensă pentru a fi apt să preia conducerea școlii la momentul trecerii în neființă a lu O-iemoto.
Atunci când un membru senior părăsește școala sau este expulzat, acesta nu mai are dreptul de a folosi numele școlii în cazul în care continuă să predea. Pe de altă parte, este o chestiune de moralitate și corectitudine. Aș menționa aici cazul școlii Takeda Ryu: când maestrul Roland Maroteaux s-a despărțit de profesorul său Soke Nakamura, și-a denumit școala Takeda Ryu Maroto Ha (adică Takeda Ryu metoda Maroto) și la fel a făcut și maestrul Tohei când a părăsit, în 1971, organizația Aikikai creată de fondatorul Aikido-ului O Sensei Morihei Ueshiba și și-a denumit nou înființata organizație Shin Shin Toitsu Aikido Kai.
Așa cum spuneam, diferența dintre 1990 și 2013 constă în accesul la informație. Dacă doriți să practicați un sport marțial unde baza este sistemul competițional, criteriul de selecție ar putea fi numărul de campioni; însă dacă vă doriți să practicați, e bine să vă informați despre acreditările instructorului - diplomele de grad sunt emise doar de către iemoto, (soke, doshu) - dacă menține legătura cu maeștrii autentici ai stilului pe care îl predă sau chiar cu șeful școlii.
Oricum ar fi, în timp, orice elev își poate da seama dacă instructorul îl conduce pe Calea promisă sau pe una alterată. În final, acesta este rolul sistemul japonez iemoto - perpetuarea unei Căi nealterate!
Prof. Ion STATE
