Actrița Sophia Loren, dusă de urgență la spital. Are mai multe fracturi, după ce a căzut în baie

977
Actrița Sophia Loren, dusă de urgență la spital. Are mai multe fracturi, după ce a căzut în baie - sofia-1695645989.jpg

Articole de la același autor

Sophia Loren a fost transportată de urgenţă la spital duminică, după ce a suferit mai multe fracturi, inclusiv una la nivelul femurului. Actriţa a căzut în locuinţa ei din Elveţia, în weekend.


Legendara actriţă italiană, care a împlinit 89 de ani la 20 septembrie, a căzut în baie. Ea a suferit mai multe fracturi la şold şi la femur care necesită o intervenţie chirurgicală, relatează The Hollywood Reporter.
O sursă a adăugat că există un optimism prudent în ceea ce priveşte rezultatul operaţiei şi recuperarea lui Loren, care va include o scurtă convalescenţă şi apoi o lungă reabilitare.
Vestea a fost dezvăluită de un restaurant care îi poartă numele şi pe care ar urma să îl deschidă marţea aceasta în Bari, Italia. De asemenea, actriţa urma să devină cetăţean de onoare al oraşului, dar toate angajamentele sale profesionale au fost anulate pentru moment.


Fiii actriței sunt alături de ea


Sursele spun că fiii actriţei, Carlo şi Edoardo, sunt alături de ea la spital. Edoardo a fost regizor pentru Loren în cel mai recent lungmetraj al ei, filmul Netflix din 2020, „The Life Ahead”, care i-a adus un premiu David di Donatello pentru cea mai bună actriţă. În 2021, ea a fost subiectul documentarului Netflix „What Would Sophia Loren Do?”.


Ultima apariţie publică a Sophiei Loren a fost la prezentarea de modă Armani de la Veneţia, la 2 septembrie, care a avut loc în cadrul celei de-a 80-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3598 secunde