Aderarea palestinienilor la ONU: Fără consens în Consiliul de Securitate

96
Aderarea palestinienilor la ONU: Fără consens în Consiliul de Securitate - 1-1712906351.jpg

Articole de la același autor

Membrii Consiliului de Securitate al ONU nu au reuşit să cadă de acord cu privire la cererea palestinienilor de aderare cu drepturi depline la Naţiunile Unite, a anunţat ambasadoarea malteză, care prezidează Consiliul în aprilie, scrie agenţia AFP.

„Nu a existat un consens cu privire la admiterea unui stat palestinian”, a declarat Vanessa Frazier după o şedinţă cu uşile închise, dar această lipsă de consens nu împiedică un stat membru să supună chestiunea la vot în Consiliu. Ea a afirmat că două treimi dintre membrii Consiliului sunt în favoarea acestei aderări cu drepturi depline a palestinienilor, fără a-i numi.

Luni, Consiliul de Securitate al ONU a decis că va răspunde până la sfârşitul lui aprilie la cererea palestinienilor de aderare cu drepturi depline la Naţiunile Unite, un demers considerat ca fiind istoric de către palestinieni şi denunţat cu virulenţă de Israel.

În septembrie 2011, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a lansat procedura solicitând aderarea statului Palestina la ONU, care nu a fost niciodată finalizată. Palestinienii au obţinut în cele din urmă în noiembrie 2012 statutul de stat observator nemembru.

Evidenţiind ofensiva israeliană din Fâşia Gaza, săptămâna trecută ei au relansat cererea de aderare într-o scrisoare adresată Consiliului de Securitate, care a iniţiat luni procesul de examinare.

„Este un moment istoric”, a comentat ambasadorul palestinian la ONU, Riyad Mansour. Chiar dacă succesul este mai mult decât puţin probabil.

Pentru o reuşită ar fi nevoie mai întâi de o recomandare pozitivă din partea Consiliului de Securitate (cel puţin nouă voturi pentru, fără veto din partea unui membru permanent), apoi de o majoritate de două treimi de voturi în Adunarea Generală.

Dar observatorii se îndoiesc că iniţiativa va trece de etapa Consiliului, având în vedere poziţia SUA, care s-au opus deja în 2011. Statele Unite consideră că ONU nu este locul pentru recunoaşterea unui stat palestinian, care în opinia lor ar trebui să fie rezultatul unui acord între Israel şi palestinieni. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4619 secunde