Arabia Saudită: Pelerinajul Hajj începe pe 14 iunie

116
Arabia Saudită: Pelerinajul Hajj începe pe 14 iunie - 1-1717747186.jpg

Articole de la același autor

Arabia Saudită a anunţat că pelerinajul Hajj va începe pe 14 iunie, după ce observatoarele astronomice au reperat Luna în creştere, marcând începutul lunii în care are loc acest pelerinaj anual, informează agenţia AFP. Data a fost anunţată de Curtea Supremă într-un comunicat publicat de agenţia oficială de presă saudită SPA.

Într-o conferinţă de presă, Tawfiq al-Rabiah, ministrul saudit pentru Hajj, a declarat că aproximativ 1,2 milioane de pelerini din diverse ţări ale lumii au sosit deja în Arabia Saudită pentru Hajj-ul din acest an.

Pelerinajul Hajj este unul dintre cei cinci piloni ai islamului şi o datorie pe care toţi musulmanii apţi de muncă trebuie să o îndeplinească o dată în viaţă, dacă dispun de mijloacele financiare şi fizice necesare. Este o serie de ritualuri efectuate pe parcursul a cel puţin patru zile la Mecca şi în împrejurimile sale, în vestul Arabiei Saudite. Punctul culminant are loc în ziua a doua, când pelerinii se adună să se roage pe Muntele Arafat, unde profetul Mohamed ar fi ţinut ultima sa predică, cu circa 14 secole în urmă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4357 secunde