Avionul EgyptAir, aterizare de urgență de trei ori înainte să se prăbușească în Mediterana

194
Avionul EgyptAir, aterizare de urgență de trei ori înainte să se prăbușească în Mediterana - egyptair-1464871249.jpg

Articole recomandate

Airbusul A320 care efectua zborul MS804 EgyptAir și care s-a prăbușit în Marea Mediterană, în noaptea de 18 spre 19 mai, a fost nevoit să se întoarcă din drum și să aterizeze de urgență în cel puțin trei rânduri în ultimele 24 de ore dinaintea prăbușirii, dezvăluie France 3.

Avionul efectuase șase rotiri între Asmara (Eritreea), Cairo (Egipt), Tunis (Tunisia) și Paris (Franța), potrivit postului care evocă "informații culese miercuri".

Între aceste escale, în perioada 18-19 mai, sistemele de alertă care semnalau o anomalie la bord s-au declanșat la puțin timp după ce aeronava a decolat de pe aeroporturi de escală.

Aceste proceduri de alertare au condus de fiecare dată la verificări tehnice la sol, care s-au dovedit negative, iar avionul a putut să redecoleze și să-și continue traseul deasupra Mării Mediterane.

Aceste date tehnice au fost semnalate de sistemul ACARS, un dispozitiv care înregistrează mesaje codate între un avion și uscat, în cursul unui zbor.

Acest sistem criptat ar fi detectat mai multe incidente tehnice la bordul avionului între ultimele escale.

Însă natura acestor incidente este necunoscută pentru moment, precizează France 3.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5621 secunde