Brad Pitt, în echipament de pilot la Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii

135
Brad Pitt, în echipament de pilot la Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii - brad-pitt-1688992990.jpg

Articole de la același autor

Brad Pitt a fost văzut în echipament de pilot pe circuitul Silverstone, duminică, înainte de Marele Premiu al Marii Britanii unde au fost turnate scene dintr-un viitor lungmetraj despre lumea Formulei 1 în care va juca actorul american, relatează luni DPA/PA Media.

Starul de la Hollywood şi colegul său de platou Damson Idris au îmbrăcat echipamente de pilot alb cu negru reprezentând echipa fictivă APXGP la filmările desfăşurate printre piloţii reali de Formula 1 aflaţi pe grila circuitului din Northamptonshire.

Pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton, câştigător de şapte ori al titlului de campion mondial, este coproducător al producţiei Apple, film al cărui titlu nu a fost dezvăluit deocamdată şi care este realizat în colaborare cu F1, oferind proiectului acces special la pistele de curse şi la piloţi.

După ce a fost prezent pe pista de la Silverstone, actorul oscarizat Brad Pitt a povestit prezentatorului Sky Sports Martin Brundle, fost pilot de F1, experienţa trăită. „Sunt puţin năucit acum, trebuie să mărturisesc. E grozav să mă aflu aici”, a spus actorul în vârstă de 59 de ani.

Oferind mai multe detalii despre viitorul film, Pitt a explicat că personajul său este un fost pilot de F1 din anii 1990 care concurează în alte discipline după ce a fost victima unui accident oribil. El este contactat, însă, de prietenul lui, interpretat de actorul Javier Bardem, proprietar al unei echipe de F1, care îi propune să revină în acest sport pentru a-i ajuta pe piloţii săi care se află la coada clasamentului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5021 secunde