China îl acuză pe preşedintele Lai că împinge Taiwanul spre război

98
China îl acuză pe preşedintele Lai că împinge Taiwanul spre război - 1-1716710348.jpg

Articole de la același autor

China l-a acuzat pe noul preşedinte taiwanez Lai Ching-te că împinge insula spre război şi a ameninţat să reacţioneze şi mai puternic până la „reunificarea completă a patriei”, în a doua zi a unor manevre militare de amploare, relatează agenţia AFP.

„De la preluarea funcţiei sale, liderul regiunii Taiwan a pus serios sub semnul întrebării principiul unei singure Chine, ceea ce îi împinge pe compatrioţii noştri din Taiwan spre o situaţie primejdioasă de război şi pericol”, a declarat Wu Qian, purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.

„Aceasta se numeşte joaca cu focul, iar cei care se joacă cu focul se vor arde cu siguranţă. De fiecare dată când mişcarea care susţine independenţa Taiwanului ne va provoca, vom merge puţin mai departe cu contramăsurile noastre, până când se va realiza reunificarea completă a patriei mamă”, a avertizat oficialul chinez.

Aceste declaraţii survin în timp ce nave de război şi avioane de vânătoare chineze încercuiesc Taiwanul, a cărui suveranitate este revendicată de China, în cadrul manevrelor militare denumite „Joint Sword-2024A”.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3928 secunde