Ciprul susţine că reprimă încălcarea sancţiunilor împotriva Rusiei

115
Ciprul susţine că reprimă încălcarea sancţiunilor împotriva Rusiei - 1-1682251693.jpg

Articole de la același autor

Ciprul a anunţat, sâmbătă, că a luat măsuri severe împotriva persoanelor acuzate de Statele Unite şi Marea Britanie că au ajutat oligarhi ruşi să eludeze sancţiunile impuse Moscovei de la invazia Ucrainei, transmite AFP.

Comisarul pentru finanţe, Pavlos Ioannou, a declarat la postul naţional CyBC că activele persoanelor şi entităţilor în cauză au fost îngheţate.

La rândul său, cotidianul cipriot în limba greacă Phileleftheros a raportat că Bank of Cyprus, principala bancă a insulei, a „informat 4.000 de clienţi cu paşapoarte ruseşti şi care nu locuiesc într-o ţară din UE că conturile lor urmează să fie închise”.

Ciprul găzduieşte de ani de zile o importantă comunitate rusă, în special la Limassol, pe coasta de sud, paradis pentru cetăţenii ruşi bogaţi.

13 finanţişti ciprioţi sau cu dublă naţionalitate au fost sancţionaţi de Marea Britanie şi Statele Unite pentru că au ajutat oligarhi ruşi să-şi ascundă bunurile în urma invaziei Ucrainei din februarie 2022.

Purtătorul de cuvânt al guvernului cipriot, Constantinos Letymbiotis, a afirmat săptămâna aceasta că Nicosia este hotărâtă să trimită în judecată orice cipriot acuzat de SUA şi Marea Britanie că a permis unor oligarhi să evite sancţiunile.

Potrivit acestuia, preşedintele cipriot Nikos Christodoulides a contactat Washingtonul şi Londra pentru a obţine dovezi împotriva celor implicaţi, astfel încât să poată fi anchetaţi în ţara lor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4365 secunde