Dezvăluiri după incidentul aeronavei TAROM. Semnalul de alarmă din spatele defecțiunii tehnice

305
Dezvăluiri după incidentul aeronavei TAROM. Semnalul de alarmă din spatele defecțiunii tehnice - tarom640x400-1712322208.jpg

Articole de la același autor

Incidentul de joi al cursei RO 374 Bruxelles – Otopeni, operată cu un avion Boeing 737-800 a deschis „Cutia Pandorei” în ceea ce privește siguranța tehnică a aeronavelor TAROM și implicit siguranța pasagerilor. 


Reamintim că, avionul TAROM în care se aflau Mircea Geoană și Luminița Odobescu, a fost oprit, joi seara, de la decolarea din Bruxelles din cauza „problemelor tehnice”. Pe lângă cei doi oficiali în aeronavă se mai aflau 93 de pasageri. Aeronava urma să ajungă la Bucureşti la ora 23.20. Conform relatărilor celor aflaţi în avion, aeronava s-a oprit pe pistă chiar înainte de decolare, iar pasagerii au fost apoi debarcaţi. În aeronavă se mai aflau şi europarlamentarii Gheorghe Falcă, Daniel Buda şi Mircea Hava. Aeronava în cauză este „Alexandru Ioan Cuza”, un Boeing 737-800 NG, intrat în flota TAROM în anul 2018.


După inspecția tehnică obligatorie, aeronava nu a mai putut continua zborul, iar pasagerii au fost returnați sau cazați la hotel. În cursul zilei de vineri, o echipă tehnică urma să se deplaseze la fața locului în vederea efectuării reparației.
Potrivit surselor gândul.ro, decolarea aeronavei a fost întreruptă, după ce piloții „au auzit în cabină un zgomot puternic, urmat de aprinderea unor semnalizări de avarie pe circuitele electrice.”


Sursele citate au mai punctat că la manșele avionului se aflau doi piloți comandanți cu mare experiență de zbor și care au acționat, conform procedurilor obligatorii în astfel de cazuri, decizia de întrerupere a decolării fiind luată în timp util și urmată de cea de revenire la poziția de parcare.


„Tehnicii români de sol sunt ofertați, de exemplu de către KLM, cu un câștig de 63 euro pe oră”


Incidentul de joi seara, care s-a terminat cu un final fericit, scoate însă la iveală o problemă dureroasă și cu impact asupra vieții și siguranței pasagerilor.


Mai exact, aceleași surse au mărturisit că situația tehnică a avioanelor de la Tarom este din ce în ce mai critică, problemele tehnice fiind agravate și de migrația în masă a personalului tehnic cu înaltă calificare către companii din străinătate care le oferă salarii mult mai ofertante.


„În ultimele două săptămâni, 4 din cele 6 avioane ATR 72 au fost oprite de la zbor din motive tehnice, 3 din cele 4 avioane Airbus 318 sunt oprite la sol de peste doi ani de zile, în timp ce un Boeing 737-700 YR-BGG este oprit la sol de peste 4 luni de zile. Joi, controlul SAFA de siguranță a zborului, efectuat la Paris, a semnalat 3 probleme tehnice la avionul Boeing 737-700 YR-BGF, căruia i s-a stricat și motorul de condiționare la sol cu aceeași ocazie.


“Decizia de scoatere din componența TAROM a Direcției Tehnice și introducerea ei într-o altă companie cu acționariat necunoscut, conduc la ideea unei falimentări intenționate a companiei care se zbate pentru supraviețuire”, susțin sursele în legătură cu acest subiect care ridică multe necunoscute.


Reacția TAROM după incidentul de joi


După incidentul de joi, compania TAROM a avut o primă reacție, transmițând, printr-un comunicat de presă, că pasagerii și echipajul s-au aflat în permanență în siguranță. Aceștia au fost debarcați iar echipa locală TAROM a oferit asistență călătorilor.


„Aeronava a fost supusă unei inspecții tehnice amănunțite de către echipă tehnica specializată de pe aeroportul din Bruxelles, fiind identificată o disfuncționalitate. După finalizarea tuturor procedurilor necesare, aeronava va reveni la București pe 5 aprilie 2024, pentru reluarea zborurilor prevăzute în programul de operare.


În aceste condiții, odată cu întreruperea decolării din motive tehnice și, respectiv, anularea cursei, pasagerilor li s-au oferit opțiunile de asistentă specifică normelor europene aplicabile în astfel de cazuri. TAROM își exprimă regretul pentru orice inconveniențe cauzate și asigură pasagerii că siguranța este întotdeauna prioritatea principală în operațiunile noastre”, a precizat compania TAROM.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4382 secunde