Evacuare de urgență din Sudan. SUA și încă trei state își retrag cetățenii și diplomații

205
Evacuare de urgență din Sudan. SUA și încă trei state își retrag cetățenii și diplomații - sudan-1682176766.jpg

Articole de la același autor

Diplomații și cetățenii din SUA, China, Franța și Marea Britanie care se află în Sudan vor fi evacuați, a anunțat printr-un comunicat armata sudaneză, relatează BBC.



Șeful armatei Fattah al-Burhan a fost de acord să faciliteze și să asigure evacuarea acestora „în următoarele ore”, se arată în comunicat.

Cetățenii și diplomații britanici, americani, francezi și chinezi vor fi evacuați pe calea aerului la bordul avioanelor de transport militar din capitala Khartoum, potrivit unei declarații a Armatei din Sudan.


Armata Sudanului se luptă cu gruparea paramilitară rivală, Forțele de Sprijin Rapid, cei doi lideri căutând să obțină puterea și controlul asupra țării.

Luptele grele pentru putere au început la 15 aprilie, după ce au apărut dezacorduri între liderii ambelor părți - generalul Burhan și Mohamed Hamdan "Hemedti" Dagalo de la RSF - cu privire la modul în care ar trebui să fie condus Sudanul.


De atunci, sute de civili și-au pierdut viața în confruntările în care au fost prinși nevinovați.

În urmă cu patru zile un convoi diplomatic american a fost atacat, iar anterior ambasadorul UE în Sudan a fost atacat în propria casa. De asemenea, ONU a sistat Programul Alimentar Mondial în Sudan după ce trei angajați ONU au fost uciși.





sursa foto: stirileprotv.ro  



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0312 secunde