Exerciţii militare comune între Washington şi Seul, cele mai importante după 2018
74
Articole de la același autor
Cel mai puternic pirat din lume a fost o femeie
26 Iunie 2022
Cum se chinuie Rusia să provoace un război în Kosovo
02 August 2022
Statele Unite şi Coreea de Sud efectuează începând de luni cele mai importante exerciţii militare comune după 2018, în faţa ameninţării nucleare crescute a Coreei de Nord, a anunţat Seulul, relatează AFP.
Washingtonul este un aliat apropiat al Seulului în domeniul securităţii. Aproximativ 28.500 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Coreea de Sud pentru a o proteja de statul vecin dotat cu armă nucleară.
Cele două ţări efectuează de mult timp exerciţii militare în comun pe care insistă să le descrie drept defensive, în timp ce Coreea de Nord le consideră o repetiţie înainte de o invazie.
Manevrele „Ulchi Freedom Shield” marchează reluarea antrenamentelor la scară largă între forţele americane şi sud-coreene după reducerea acestora din cauza pandemiei de COVID-19 şi marchează, de asemenea, un eşec diplomatic faţă de Phenian.
„Importanţa acestui exerciţiu comun este de a reconstrui alianţa dintre Coreea de Sud şi Statele Unite şi de a consolida structura de apărare comună prin desfăşurarea în mod obişnuit de exerciţii şi antrenamente comune pe teren”, a indicat Ministerul Apărării din Coreea de Sud.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 16 August 2022
Luni, 08 August 2022
Vineri, 28 Februarie 2020
Miercuri, 31 Iulie 2019
Miercuri, 11 Iunie 2014
Marţi, 02 Aprilie 2019
Vineri, 07 Iulie 2017
Vineri, 21 Aprilie 2017
Marţi, 05 Mai 2015