Ion Iliescu, interviu la 94 de ani: Internetul e plin de meme-uri cu mine, că speranța moare penultima

1132
1
Ion Iliescu, interviu la 94 de ani: Internetul e plin de meme-uri cu mine, că speranța moare penultima - ion-iliescu-1709492886.jpg

Articole de la același autor

Fostul președinte Ion Iliescu, care a împlinit 94 de ani, a declarat într-un podcast al fostului său consilier și fost ministru al culturii, Ionuț Vulpescu, că știe glumele care se fac pe rețelele sociale despre vârsta lui și apropierea decesului, dar spune că nu îl deranjează, cât timp au umor, „adică sunt inteligente”.


„Pentru vârstă, trebuie să nu faci excese. Pentru vârste, ai nevoie de progrese. E o matematică simplă a vieții. Ca o paranteză, știu că Internetul e plin de meme-uri cu mine, cum că speranța moare penultima sau că am fost văzut la bancă, pentru un credit pe 30 de ani, etc. Pe unele le apreciez, atâta timp cât au umor, adică sunt inteligente. Lumea nu începe cu noi și cu siguranță nici nu se termină cu noi. Valabil pentru orice muritor”, a spus Ion Iliescu. Fostul șef de stat a adăugat că „vârsta îți dă o măsură a granițelor, foarte subtile, de altfel, dintre curaj și tupeu, dintre prostie și altruism, dintre merite și experiență”.


Fostul șef de stat a adăugat că „vârsta îți dă o măsură a granițelor, foarte subtile, de altfel, dintre curaj și tupeu, dintre prostie și altruism, dintre merite și experiență”.


„Nu cred că a trăi viața în acord cu niște standarde comune e o soluție: astăzi profesionalizarea începe mai devreme, joburile sunt mai copleșitoare, familiile apar mai târziu. Dar vârstele sunt importante: ale maturității, afectivității, așteptărilor. Vorba lui Caragiale: sunt vechi, domnule! Dar asta nu trebuie să însemne în mod necesar a fi retrograd, hiperconservator sau inamovibil”, a mai afirmat el.




Comentează știrea

Eoru
ieri, ora 16:48

La Pușcărie Cu Acești Criminali: Ion Iliescu Și Petre Roman: https://youtu.be/OaRR_vQTtJ0?si=5bh1mtr892AGaLki Comunism = Criminali, Criminale, Violatori, Violatoare, Satanism, Sataniști , Sataniste, Abuzuri, Torturi, Torționari, Torționare, Crime Împotriva Umanității, Și Multe Altele, Spre Exemplu: https://youtu.be/0IYsxP-XF_U?si=TUYplWo_5CAPIpj4 https://youtu.be/e3XOGZ3PyfQ?si=65MVXoEAHGFSRsU5 Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Pagina a fost generata in 0.7148 secunde