Iranul avertizează ţările europene că vor plăti pentru că au susţinut Israelul în timpul atacului din aprilie

154
Iranul avertizează ţările europene că vor plăti pentru că au susţinut Israelul în timpul atacului din aprilie - 1-1715863380.jpg

Articole de la același autor

Corpul Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului de la Teheran, a avertizat Marea Britanie, Franţa şi Germania că vor fi trase la răspundere pentru presupusa apărare a Israelului cu avioane în timpul atacului iranian cu sute de rachete şi drone din 13 aprilie, relatează agenţia EFE.

„Franţa, Germania şi Marea Britanie nu trebuie să creadă că au desfăşurat avioane în acea noapte şi cu asta problema s-a încheiat. Da, acea noapte a trecut, dar ele vor fi trase la răspundere la momentul potrivit”, a declarat comandantul Forţei Quds, braţul extern al Gardienilor Revoluţiei, Esmail Qaani. „Toţi criminalii trebuie să ştie că acţiunile şi măsurile lor au fost trecute pe răboj”, a adăugat acesta în timpul unei ceremonii de comemorare a unuia dintre ofiţerii Gardienilor Revoluţiei ucis în atacul din 1 aprilie asupra consulatului iranian din Damasc, atribuit Israelului.

Qaani a spus că întreaga alianţă NATO şi SUA au apărat Israelul în timpul atacului din 13 aprilie, primul atac direct al Iranului asupra Israelului şi care, în pofida caracterului său spectaculos, nu a provocat pagube.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3685 secunde