Japonezii clonează porci pentru a fi folosiți ca donatori de organe pentru oameni
Articole de la același autor
Nostalgicii comunismului s-au strâns la mormântul soților Ceaușescu, la 34 de ani de la execuție
25 Decembrie 2023
Mesajul Papei Francisc de Crăciun: „Inima noastră este la Betleem. Să ne gândim la Palestina, la Israel, la Ucraina”
25 Decembrie 2023
Apel umanitar! O profesoară tânără, îndrăgită de elevi, are nevoie de ajutorul nostru!
25 Ianuarie 2024
Ianis Hagi și frumoasa Elena, cununie cu 400 de invitați de Crăciun
25 Decembrie 2023
Se strâng semnături pentru revizuirea Constituţiei. Vezi ce se dorește
03 Februarie 2024
O echipă de cercetători de la Universitatea Meiji din Tokyo a creat pentru prima dată în Japonia, alături de compania americană de biotehnologie eGenesis, porci modificaţi genetic pentru transplanturi de celule şi organe la om, scrie EFE.
Echipa aflată în fruntea cercetării în domeniul xenotransplantului - grefă cu un organ provenit de la un animal - au anunţat într-un comunicat emis marţi, naşterea, duminică, a trei purcei modificaţi genetic în vederea creării de celule şi organe pentru transplanturi la oameni.
Japonia se confruntă cu o penurie de donatori de organe, iar în ultimii ani „doar aproximativ 3% dintre persoanele care au solicitat un transplant au beneficiat de unul”, ceea ce „creşte aşteptările cu privire la aplicarea clinică a xenotransplanturilor”, potrivit companiei.
„Sperăm să folosim acest lucru ca o oportunitate de a lua în considerare provocările transplanturilor de organe umane”, a declarat fondatorul PorMedTec, omul de ştiinţă Hiroshi Nagashima, citat în comunicat.
Cum au fost clonați purceii
Porcii au fost clonaţi de la un alt exemplar dezvoltat de eGenesis care a avut zece gene modificate pentru reducerea riscului de respingere a organului de către organismul unui beneficiar uman.
PorMedTec a creat purceii prin tehnologia de transfer nuclear al celulelor somatice, responsabile de dezvoltarea ţesuturilor şi organelor fiinţelor multicelulare, pentru a crea exemplare identice din punct de vedere genetic. Ovulele fertilizate au fost transplantate în uterul unei mame surogat care a născut cei trei purcei, prin cezariană. După ce va fi confirmată dezvoltarea adecvată a exemplarelor modificate, acestea vor fi furnizate instituţiilor medicale din Japonia pentru efectuarea de cercetări clinice.
Următorul pas pentru echipa de cercetători va consta în începerea, în acest an, a cercetărilor asupra xenotransplanturilor de la porci la maimuţe, ca răspuns la deficitul de donatori de organe din Japonia.
"Odată cu naşterea unui exemplar clonat în Japonia, există o speranţă pentru aplicarea clinică în Japonia, în viitor", a concluzionat PorMedTec în comunicat.
În prezent, în Japonia sunt înregistrate în jur de 16.000 de persoane care aşteaptă să primească un organe, potrivit Reţelei japoneze pentru transplant de organe, citată de agenţia Kyodo.
Intervenţii de transplant de insule pancreatice de porc la pacienţii umani cu diabet de tip 1 şi un transplant temporar de rinichi de porc la un făt cu afecţiuni renale grave sunt planificate în Japonia, astfel de proceduri nemaifiind efectuate până în prezent, notează Kyodo.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 06 Ianuarie 2024
Miercuri, 03 Ianuarie 2024
Miercuri, 03 Ianuarie 2024
Marţi, 02 Ianuarie 2024
Vineri, 15 Decembrie 2023
Marţi, 29 August 2023
Miercuri, 24 Ianuarie 2024
Miercuri, 03 Ianuarie 2024
Duminică, 26 Noiembrie 2023
Marţi, 19 Septembrie 2023