Jonglerii cu terenuri la Mihail Kogălniceanu

694

Articole de la același autor

Pe ultima sută de metri, înainte de alegerile locale, unii aleși încearcă anumite jonglerii cu terenurile din comună și, interpretând legile după reguli doar de ei știute, încearcă să aducă în discuția consilierilor locali anumite proiecte, care sunt în dezavantajul proprietarilor de drept.
Cam așa stau lucrurile și la Primăria din comuna Mihail Kogălniceanu, unde Elena Mitrofan a intrat în conflict deschis cu primarul Valer Iosif Mureșan.

În urmă cu puțin timp, Elena Mitrofan a câștigat în instanță reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren, în suprafață de 2.900 metri pătrați, situat în comuna Mihail Kogălniceanu.
Mai mult, magistrații au obligat Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991 din comuna Mihail Kogălniceanu să întocmească actele necesare în vederea reconstituirii acestui drept, fie pe vechiul amplasament, dacă acesta nu a fost atribuit legal altor persoane, fie pe un teren echivalent aflat la dispoziția comisiei locale sau prin transfer de anexe din terenul comunelor limitrofe cu validarea comisiei județene.
Totodată, magistrații au dispus ca în situația în care nu este posibilă restituirea în natură, să se emită propunerea de acordare a despăgubirilor echivalente.
Cu toate acestea, femeia nu a primit niciun răspuns favorabil, motiv pentru care s-a gândit să-l dea pe primar pe mâna procurorilor, care să stabilească cu exactitate dacă acesta, prin refuzul de punere în posesie, comite vreo infracțiune sau nu.

Trecerea din domeniul public în cel privat îi dă primarului mână liberă la vânzare
De partea cealaltă, în ședința ordinară a Consiliului Local Mihail Kogălniceanu, care va avea loc astăzi, primarul propune consilierilor locali aprobarea vânzării prin negociere directă a terenului intravilan în suprafață de 9.636 mp, situat în comuna Mihail Kogălniceanu, strada Tudor Vladimirescu, nr.10.
Adică, tocmai terenul pe care Elena Mitrofan susține că are drept de proprietate asupra celor 2.900 de metri pătrați, pe care femeia îi vrea pe vechiul amplasament.
Terenul cu pricina, în suprafață de 9.636 metri pătrați, ar urma să fie vândut prin negociere directă reprezentanților societății "Cargo Romena" SRL, concesionarul acestei suprafețe, pe o parte din el fiind construit hotelul "Emi" din localitate.
Și cum legea prevede că bunurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate prin vânzare, primarul a găsit și modalitatea prin care cererea societății să fie dusă la bun sfârșit.
Astfel, tot în cadrul acestei ședințe, urmează ca suprafața de teren situată pe strada Tudor Vladimirescu nr. 10 să fie introdusă în domeniul privat al comunei Mihail Kogălniceanu. Bineînțeles, asta numai în cazul în care consilierii vor fi de acord cu jongleria primarului, adică vor închide ochii și vor ridica mâna.
Din expunerea de motive pe care primarul urmează să o prezinte în fața consilierilor reiese că acest teren se află în proprietatea comunei, spunând el că pentru acea suprafață de teren nu există persoane care să dețină un titlu de proprietate.
Or, din câte se pare, Elena Mitrofan este una dintre proprietarele suprafeței de 2.900 de metri pătrați, însă primarul se face că nu vede și nu aude.

Referat pentru nelegalitatea proiectului
În altă ordine de idei, vizavi de aceste chestiuni, secretarul Primăriei, Elena Panfile, a întocmit un referat.
Ea susține nelegalitatea proiectului de hotărâre privind aprobarea vânzării prin negociere directă a terenului intravilan în suprafață de 9.636 mp, tocmai pe considerentul că Elena Mitrofan deține o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafața de 2.900 metri pătrați.
Aceeași opinie o are și Elena Gheorghe, inspector superior în cadrul compartimentului agricol al Primăriei de la Mihail Kogălniceanu, care a întocmit un alt referat pentru ședința de astăzi.
Aceasta precizează că prin decizia judecătorilor, Comisia Locală de fond funciar este obligată să întocmească actele necesare în vederea reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea Elenei Mitrofan pentru suprafața de 2.900 mp pe vechiul amplasament, dacă acesta nu a fost atribuit altor persoane, fie pe un teren echivalent aflat la dispoziția comisiei locale de fond funciar.
Or, până în prezent, terenul în cauză nu a fost atribuit prin drept de proprietate altcuiva, ci numai prin concesiune, iar juridic concesiunea nu echivalează cu proprietatea, ceea ce ar trebui să-i dea de gândit primarului Mureșan.
Contactat telefonic, primarul localității Mihail Kogălniceanu, Valer Iosif Mureșan, a recunoscut proiectul pe care-l va iniția astăzi și a spus cu seninătate că din punctul lui de vedere totul este perfect legal.
"Nu pot să-i dau terenul pe vechiul amplasament, pentru că acolo se află altcineva. I-am oferit suprafața în cauză în altă parte, însă Elena Mitrofan a refuzat" a declarat Mureșan.
Întrebat dacă deține vreun document prin care s-a încercat acest schimb, el a spus că nu-și mai aduce aminte (?!)
De asemenea, el nu a știut să precizeze prețul care va fi plătit pentru terenul pe care vrea să-l vândă, spunând că "asta se va stabili altădată, în urma unei expertize".
La rândul ei, Elena Mitrofan spune că a avut numai o discuție verbală cu primarul, însă terenul pe care i l-a oferit nu are aceeași valoare cu cel care i se cuvine de drept și care se află la șosea.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla la ședința de consiliu de astăzi și dacă ceilalți aleși de la Kogălniceanu vor fi de acord cu propunerea primarului sau vor sesiza "micile" inadvertențe din proiectul mai marelui ales.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.6966 secunde