Lituania achiziţionează sisteme de apărare aeriană NASAMS pentru Ucraina

170
Lituania achiziţionează sisteme de apărare aeriană NASAMS pentru Ucraina - 1-1687960888.jpg
Lituania cumpără două sisteme de apărare aeriană NASAMS pentru Ucraina în valoare de 9,8 milioane de euro şi le va livra în termen de trei luni, a anunţat, miercuri, 28 iunie, Ministerul Apărării din această ţară, transmite agenţia Reuters.

Lituania a reacţionat la o cerere urgentă a Ucrainei de a ajuta la întărirea apărării aeriene în faţa atacurilor ruseşti asupra unor obiective militare şi civile, a declarat ministerul lituanian.

Norvegia va furniza echipamente de întreţinere pentru lansatoare ca parte a acordului.

„Achiziţionăm sisteme actualizate de lansatoare de rachete NASAMS, care sunt complet pregătite pentru ca armata ucraineană să le integreze în unităţile lor de control al focului, astfel încât să completeze şi să extindă sistemele NASAMS deja utilizate, donate de Norvegia şi SUA”, a arătat ministrul lituanian al apărării, Arvydas Anusauskas.

Lituania se va ocupa de livrarea sistemelor NASAMS către Ucraina şi va include în pachet o donaţie de 10 transportoare blindate pentru trupe M113.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3116 secunde