NATO, Uniunea Europeană şi SUA condamnă exerciţiile nucleare ruseşti
217
Articole de la același autor
Preşedintele Joe Biden asigură Israelul de sprijinul său neclintit în faţa ameninţărilor iraniene
12 Aprilie 2024
Joe Biden ordonă armatei americane să construiască un port temporar în Gaza pentru ajutor umanitar
08 Martie 2024
Papa Francisc spune că Ucraina ar trebui să aibă curajul „steagului alb” şi să negocieze
10 Martie 2024
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescânde a Occidentului de partea Ucrainei în conflictul cu Rusia, informează agenţia EFE.
„Retorica nucleară a Rusiei este periculoasă şi iresponsabilă. NATO rămâne vigilentă”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Alianţei, Farah Dakhlallah. „Postura colectivă de descurajare şi apărare a NATO va continua să garanteze protejarea fiecărui centimetru de teritoriu aliat, iar Ucraina are dreptul la autoapărare în faţa invaziei ruse şi aliaţii vor continua să sprijine Ucraina”, a adăugat reprezentanta NATO.
„Exerciţiile nucleare ruseşti sunt categoric un zăngănit de săbii şi o continuare a comportamentului iresponsabil al Rusiei”, a reacţionat la rândul său un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Peter Stano. Conform acestuia, exerciţiile militare nucleare anunţate de Putin constituie „încă o dovadă că Rusia este interesată de continuarea escaladării situaţiei pe care a provocat-o prin agresiunea sa ilegală împotriva Ucrainei”.
Şi Pentagonul a denunţat „retorica iresponsabilă” a Moscovei. „Acesta este un exemplu tipic de retorică iresponsabilă pe care am mai văzut-o în trecut din partea Rusiei. Este un lucru total inoportun, având în vedere situaţia de securitate actuală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder. „Statele Unite nu au observat deocamdată nicio schimbare în poziţionarea forţelor strategice ruse, dar vor continua să le monitorizeze”, a adăugat oficialul american.
Preşedintele Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să efectueze în curând manevre militare în cadrul cărora, potrivit unui anunţ difuzat de Ministerul rus al Apărării, „vor fi luate o serie de măsuri pentru antrenamentul trupelor în pregătirea şi utilizarea armelor nucleare nestrategice”, adică a armelor nucleare tactice, exerciţii în care Districtul Militar Sud va angaja mai ales unităţi poziţionate în apropierea Ucrainei, inclusiv unităţi navale, de rachete şi aviaţie.
Bombe nucleare de mici dimensiuni, armele nucleare tactice pot fi folosite pe câmpul de luptă, pentru distrugerea unor obiective militare cum ar fi baze sau aeroporturi, dar posibil şi a unor localităţi. Aceste arme pot provoca pagube imense, dar raza lor de distrugere este mai limitată decât cea a armelor nucleare strategice.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 07 Mai 2024
Marţi, 07 Mai 2024
Luni, 06 Mai 2024
Duminică, 28 Aprilie 2024
Miercuri, 24 Aprilie 2024
Marţi, 23 Aprilie 2024
Luni, 15 Aprilie 2024
Vineri, 12 Aprilie 2024
Marţi, 09 Aprilie 2024