Navalnîi condamnat la 19 ani de închisoare, așa cum a anticipat. Reacții internaționale

2382
Navalnîi condamnat la 19 ani de închisoare, așa cum a anticipat. Reacții internaționale - navalnytrial-1691161259.jpg

Articole de la același autor

Liderul opoziției ruse, Alexei Navalnîi, care se află deja în închisoare, a fost condamnat vineri la încă 19 ani de închisoare pentru „extremism”, pedeapsă pe care va trebui să o execute într-o nouă colonie penitenciară cu condiții deosebit de dure, potrivit AFP.


„Alexei Navalnîi a fost condamnat la 19 ani în regim special”, adică la detenție într-unul dintre cele mai dure stabilimente din sistemul penitenciar rusesc, a declarat purtătoarea sa de cuvânt Kira Iarmici pe X (fostul Twitter).


„Formula de calcul este simplă: ceea ce a cerut procurorul, minus 10-15%. Au cerut 20 de ani, vor da 18 sau ceva de genul acesta”, a declarat înainte de proces Navalnii într-un mesaj difuzat pe internet de apropiaţii săi.


„Nu are prea multă importanţă, pentru că urmează dosarul de terorism. Zece ani în plus”, a adăugat principalul opozant al Kremlinului, care spune că este vizat de un dosar de „terorism” în cadrul unei proceduri separate, despre care se cunosc foarte puţine detalii în prezent.


Aleksei Navalnîi, condamnat în 2022 la nouă ani de închisoare pentru fraudă într-un caz pe care îl descrie ca fiind o răzbunare politică, este judecat cu uşile închise din iunie în colonia penală IK-6 din Melehovo, la 250 de kilometri est de Moscova, unde îşi execută pedeapsa actuală.


Reacții internaționale


„Condamnarea opozantului rus Alexeï Navalnîi la încă 19 ani de închisoare în Rusia, vineri, este o „nedreptate flagrantă”, a denunțat ministrul german de externe Annalena Baerbock, potrivit AFP.


„Putin nu se teme de nimic mai mult decât de cei care se opun războiului și corupției și apără democrația, chiar și dintr-o celulă de închisoare. El nu va reduce la tăcere vocile critice", a adăugat ministrul într-un mesaj pe X (fostul Twitter).


UE consideră „inacceptabilă” condamnarea „arbitrară” a lui Navalnîi, a declarat Charles Michel, președintele Consiliului European.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5144 secunde