New York apelează la capre pentru a curăţa buruienile din parcuri

235
New York apelează la capre pentru a curăţa buruienile din parcuri - cabrasfotodegreangoats-1688815613.jpg

Articole de la același autor

Caprele Charlie, Cowgirl, Mallomar şi Chico au ca misiune vara aceasta să mănânce buruienile care cresc pe stâncile secţiunii Forever Wild, o zonă naturală protejată şi un sanctuar de păsări din Riverside Park, aflat pe malul râului Hudson în Upper West Side din Manhattan, transmite EFE.

Prezentarea acestor ierbivore cu rol de motocoase a avut loc vineri, la festivalul Goatham, care s-a desfăşurat în parcul care urmează să fie curăţat.

Participanţii le-au tratat pe rumegătoare ca pe adevărate staruri rock, făcând selfie-uri cu caprele şi încercând să se apropie cât mai mult de animale.

Marcus Caceres, unul dintre organizatorii evenimentului care lucrează pentru conservarea acestui parc, a declarat pentru EFE că scopul este ca aceste capre să mănânce speciile invazive care cresc în acea zonă în următoarele două luni şi jumătate.

"Ne este foarte greu să lucrăm în acel spaţiu pentru că este foarte accidentat, sunt mulţi copaci doborâţi, iederă otrăvitoare şi o mulţime de obstacole, ceea ce face foarte greu pentru personalul nostru să lucreze acolo (...) Am improvizat şi ne-am gândit să obţinem un ajutor suplimentar, de aceea am decis să aducem caprele să ne asiste", a explicat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.5115 secunde