Operațiune internațională pe căile ferate

115
Operațiune internațională pe căile ferate - tren1030x773-1543057409.jpg

Articole recomandate

Poliția Română a participat la cea de-a XVI-a acțiune internațională RAILPOL, denumită ,,RAIL ACTION DAY – 24 BLUE", organizată simultan în Europa, pentru siguranța transporturilor feroviare.

 În zilele de 22 și 23 noiembrie a.c., statele RAILPOL participante au desfășurat controale în stații și pe trenurile de călători, pentru prevenirea și combaterea faptelor penale din sistemul transporturilor feroviare.

 La acțiune au participat peste 400 de polițiști de la transporturi. Pe parcursul a 24 de ore, la nivel național, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi — Inspectoratul General al Poliției Române, au fost efectuate controale în 270 de stații CF și în 346 de trenuri de persoane și 54 de trenuri de marfă, fiind legitimate peste 900 de persoane.

 În cadrul acțiunii au fost verificate 107 centre de colectare de metale feroase și neferoase, fiind confiscate peste 500 de kilograme de deșeuri metalice achiziționate ilegal. Au fost întocmite dosare penale, în care sunt cercetate 15 persoane, dintre care 4 pentru agresiuni, violențe sau comportament antisocial, 3 pentru distrugeri și 8 pentru alte genuri de infracțiuni.

 

 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.326 secunde