Premierul și președintele Camerei Deputaților au împachetat cadouri pentru veterani

114
Premierul și președintele Camerei Deputaților au împachetat cadouri pentru veterani - 166723608651c0d023-1682533212.jpg

Articole de la același autor

Premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, au participat miercuri la împachetarea cadourilor pentru veteranii de război, desfăşurată în Sala de Marmură a Palatului Cercului Militar Naţional.


Prim-ministrul le-a transmis veteranilor “respect, preţuire şi să le dea Dumnezeu sănătate”.
El a spus că a fost şi va merge la unii dintre veteranii care vor primi cadourile împachetate.


La rândul său, Marcel Ciolacu a spus că astfel de acţiuni “înseamnă patriotism”.


Desfăşurată pentru al treilea an consecutiv, campania “Recunoştinţă veteranilor de război” este organizată de Ministerul Apărării Naţionale, în parteneriat cu Asociaţia “Alături de Eroi”, Asociaţia de Caritate din Armata României “Camarazii”, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin şi Primăria Sector 5, prin Centrul Cultural şi de Tineret “Ştefan Iordache”.


În anul 2021, primul an al campaniei erau în viaţă 2.610 veterani şi văduve de război pe teritoriul României şi opt în Republica Moldova, cu toţii primind vizita echipelor de militari care au distribuit pachetele pregătite în cadrul campaniei. Numărul beneficiarilor campaniei s-a redus, în 2022, la 1.791 veterani şi văduve de război pe teritoriul României şi patru din Republica Moldova.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.0114 secunde