Profesorii de la şcolile publice din Chicago refuză să meargă la ore

210
Profesorii de la şcolile publice din Chicago refuză să meargă la ore - profesorichicago-1641582949.jpg

Articole de la același autor

Şcolile publice din Chicago, al treilea district şcolar ca mărime din Statele Unite, au anulat cursurile joi, pentru a doua zi consecutiv, pe fondul refuzului profesorilor de a reveni în sălile de clasă. Profesorii cer măsuri mai stricte de protecţie împotriva Covid-19, deşi oficialii oraşului insistă asupra faptului că şcolile sunt sigure.

Circa 34.000 de elevi din şcolile publice din Chicago au fost nevoiţi să rămână acasă din cauza discuţiilor aflate în impas dintre primar şi sindicatul local al profesorilor, care cere un număr mai mare de testări COVID-19 şi o rată de imunizare mai ridicată a elevilor, în condiţiile creşterii în ultimele săptămâni a infectărilor cu coronavirus din cauza variantei Omicron, mai transmisibilă.

Sindicatul profesorilor din Chicago le-a cerut celor 27.000 de membri ai săi să refuze să se întoarcă la cursuri şi să lucreze de la distanţă până pe 18 ianuarie, până când cererile lor sunt îndeplinite sau cazurile de COVID sunt în scădere, scrie Agerpres, preluând AFP și Reuters.

„Lucrul pe care nu trebuie să-l facem astăzi este să renunţăm la ştiinţă şi la datele sale, care ne spun fără îndoială că şcolile sunt cel mai bun loc pentru elevii noştri”, a declarat joi la CNN primarul Lori Lightfoot.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5889 secunde