Scoția vrea să-și clarifice statutul în cadrul UE în cazul proclamării independenței

313
Scoția vrea să-și clarifice statutul în cadrul UE în cazul proclamării independenței - scotia-1351078183.jpg
Guvernul scoțian a făcut cunoscut că a cerut oficial avizul experților juridici pentru a clarifica statutul Scoției în cadrul Uniunii Europene, în cazul proclamării independenței acestei regiuni britanice, informează AFP. 


"Pot să confirm că guvernul a solicitat opinia experților juridici în legătură cu statutul Scoției în cadrul Uniunii Europene, dacă se va obține independența după referendumul prevăzut în toamna lui 2014", a declarat vicepremierul scoțian Nicola Sturgeon.

"În trecut, guvernul scoțian a citat avizul unor experți eminenți pentru a susține ideea că o Scoție independentă va fi întotdeauna membră a Uniunii Europene. Însă nu a căutat să obțină consultanță de specialitate", a adăugat ea.

"În măsura în care acordul de la Edinburgh - încheiat săptămâna trecută între premierul britanic, David Cameron, și șeful guvernului scoțian, Alex Salmond - oferă contextul riguros al procesului vizând obținerea independenței, avem în prezent o bază de lucru de la care putem solicita un punct de vedere juridic", a mai spus Nicola Sturgeon.

David Cameron și Alex Salmond au semnat, săptămâna trecută, un acord ce prevede organizarea în 2014 a unui referendum istoric privind independența Scoției. În cazul victoriei adepților separatismului, acest scrutin va marca sfârșitul Regatului Unit în forma sa actuală.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 20 Octombrie 2012
Stire din Actual : Avion evacuat, aeroportul din Glasgow închis
Sâmbătă, 13 Octombrie 2012
Stire din Actual : Muntenegrenii sunt chemați la vot
Pagina a fost generata in 0.3287 secunde