SUA ia în calcul aplicarea unor sancțiuni Rusiei pentru sprijinul acordat lui Maduro

106
SUA ia în calcul aplicarea unor sancțiuni Rusiei pentru sprijinul acordat lui Maduro - suaiaincalculsanctiuni-1564085438.jpg
Statele Unite ale Americii studiază posibilitatea de a sancționa Rusia pentru sprijinul acordat președintelui venezuelan Nicolas Maduro, căruia Washingtonul nu îi mai recunoaște legitimitatea, a afirmat, ieri, un oficial american cu rang înalt, citat de AFP.
Adminstrația Donald Trump a înăsprit constant măsurile punitive împotriva Venezuelei, tot mai mult după ce, în ianuarie, l-a recunoscut pe opozantul Juan Guaido ca președinte interimar la țării aflate în criză.


"Presiunea va continua, voi avea noi sancțiuni mâine", a declarat, ieri, emisarul Departamentului de Stat american pentru Venezuela, Elliott Abrams, subliniind că această strategie are un impact considerabil, deși până în prezent nu a permis înlăturarea lui Nicolas Maduro de la putere.


În cursul unei conferințe de presă organizate de centrul de studii Foundation for Defense of Democracies la Washington, Elliott Abrams a promis, de asemenea, creșterea presiunii asupra Cubei pentru acțiunile sale în Venezuela pe lângă liderul socialist detestat de Statele Unite și a lăsat să planeze amenințarea unor sancțiuni contra Rusiei, din același motiv.
"În Rusia, analizăm în continuare ce fel de sancțiuni să introducem, individuale sau sectoriale. Vedem cu surprindere că, din punct de vedere financiar, rușii nu mai dau bani Venezuelei, ci iau bani din Venezuela", a declarat emisarul american.
"Cu toate acestea, ei îi ajută într-un fel să își vândă petrolul, iar asta analizăm îndeaproape", a adăugat Elliott Abrams.
Washingtonul, care a impus un embargo petrolier Caracasului, a îndemnat în repetate rânduri Moscova să înceteze sprijinul acordat lui Nicolas Maduro, cerere ferm respinsă de Rusia care acuză Statele Unite că vor să dea o lovitură de stat cu tot disprețul față de dreptul international




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.426 secunde