Un constănțean susține că a primit carne de cal în loc de carne de vită

706

Articole de la același autor

Iașan Ialchin a cumpărat, sâmbăta trecută, două kilograme de carne tocată dintr-o carmangerie. Ajuns acasă, bărbatul spune că a simțit un iz ciudat și, după ce a tocat carnea, a presupus că nu este de vită, ci de cal.
"Carnea de cal este roșie și, după câteva zile, se înnegrește", a explicat Iașan Ialchin. Direcția Sanitar-Veterinară va stabili care este proveniența cărnii. Între timp, carmangeria riscă o amendă de 3.000 de lei.

Ieri, bărbatul s-a prezentat la sediul Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța (OJPC) pentru a depune o reclamație. A adus cu el și o parte din carnea cumpărată pentru că restul de carne, spune bărbatul, a fost aruncată de măcelar: "M-am dus să-l reclam că mi-a dat carne de cal. A luat punga din mâna soției și a aruncat-o la gunoi".
În tot acest scandal a fost implicată și poliția de la Secția 1, care, spune Iașan Ialchin, este mână în mână cu măcelarul: "Cel din magazin s-a dat cu satârul la mine în fața poliției. Agenții nu au luat nicio măsură!".

Carnea era depozitată pe jos în condiții mizere
Pentru a vedea dacă este adevărat ce ne-a spus bărbatul și fratele lui, împreună cu echipa OJPC, care urma să efectueze controlul, am făcut o înscenare: am fost delegată să intru în magazin să cumpăr carne. În felul acesta, s-ar fi putut recolta probe din carnea luată de mine. Numai că echipa OJPC nu a avut răbdare să ducem planul la bun sfârșit. Gheorghe Trandafir, inspectorul șef adjunct al OJPC Constanța, și restul echipei au intrat în carmangerie și și-au declinat identitatea înainte să apuc să plătesc produsul. Măcelarul, Ceam Tarâc, și-a sărit din pepeni și a început să strige ca din gură de șapte: "Afară, Afară!" Vânzătorul nu avea halat, bonetă sau alte echipamente de protecție și era plin de sânge pe haine. Ne-am conformat și am ieșit din carmangerie.
Imediat cum a văzut presa, vânzătorul s-a făcut nevăzut preț de câteva momente. Bărbatul a ieșit pe ușa din spate pentru a depozita în mașina personală saci și lighene cu carne. În tot acest timp, inspectorul Gheorghe Trandafir se afla în interiorul carmangeriei.

Societatea riscă amenzi de 3.000 de lei
Scandalul s-a mutat la ușa din spate. În încăpere era mult sânge, mizerie, iar carnea era depozitată peste tot - pe jos, pe cântar, pe masă. "De ce nu se face în țara asta o lege? Am ajuns să mâncăm carne de cal?", țipau reclamanții. Din acel moment, au început să se lege de orice: de faptul că-i suna directorului OJPC telefonul, că nu am fost lăsată să cumpăr carne, că nu s-au prelevat probe din carnea lor, ci din care au vrut inspectorii. "Domnu’ Trandafir este corupt!", strigau bărbații în fața presei.
Inspectorul șef al OJPC a declarat că probele prelevate vor fi analizate de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Unitatea "Ayata Import Export" SRL nu a fost închisă. Un reprezentant al societății a fost invitat la sediul OJPC pentru a prezenta actele și pentru a i se întocmi o amendă contravențională. "Unitatea nu arată rău, marfa din magazin este ștanțată. De verificat este doar carnea tocată, să vedem dacă respectă prevederile legale. Oricum, la prima vedere riscă o amendă de 3.000 de lei", a precizat Gheorghe Trandafir.
În cele din urmă, a reieșit că între cele două părți - reclamanți și măcelar - există tensiuni de mai multă vreme, din cauza unor neînțelegeri mai vechi.
Controlul a continuat în Piața Griviței, la hala special amenajată pentru miei, însă toți producătorii au fost găsiți în regulă. De precizat este că, la sosirea noastră, comercianții nu aveau fie halate fie mănuși. În timp ce inspectorii OJPC se pregăteau de control, reprezentanții pieței împărțeau mănuși prin hală.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7877 secunde