Un grup pro-Kremlin a revendicat responsabilitatea pentru atacul cibernetic asupra Parlamentului UE

68
Un grup pro-Kremlin a revendicat responsabilitatea pentru atacul cibernetic asupra Parlamentului UE - ungrup-1669296213.jpg

Articole recomandate

Un grup pro-Kremlin a revendicat responsabilitatea pentru un atac cibernetic asupra site-ului web al Parlamentului European, după ce europarlamentarii au desemnat Rusia drept stat care sponsorizează terorismul, a informat preşedinta instituţiei, Roberta Metsola.

„Parlamentul European este supus unui atac cibernetic sofisticat. Un grup pro-Kremlin a revendicat responsabilitatea”, a scris Roberta Metsola într-un tweet, citat de agenţia Reuters, consultată de Agerpres. „Experţii noştri IT fac faţă şi ne protejează sistemele. Şi asta după ce am proclamat Rusia drept stat sponsor al terorismului. Răspunsul meu: SlavaUkrainî (Glorie Ucrainei)”, a continuat ea.
 

Anunţul despre acest atac informatic a fost făcut iniţial de purtătorul de cuvânt al PE, Jaime Duch.

Atacurile DDoS (Distributed Denial of Service) funcţionează prin direcţionarea unor volume mari de trafic de internet către serverele vizate, într-o încercare relativ puţin sofisticată a aşa-numiţilor „hacktivişti” de a le scoate din funcţiune.

Anterior, eurodeputaţii reuniţi în plen la Strasbourg au adoptat o rezoluţie referitoare la ultimele evoluţii din războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.
 

Eurodeputaţii subliniază că atacurile şi atrocităţile deliberate comise de forţele ruse şi reprezentanţii acestora împotriva civililor din Ucraina, distrugerea infrastructurii civile şi alte încălcări grave ale dreptului internaţional şi umanitar constituie acte de terorism şi crime de război. În lumina acestui fapt, ei recunosc Rusia ca stat care sponsorizează terorismul şi „recurge la mijloace teroriste”.
 

Măsura este în mare parte una simbolică, deoarece Uniunea Europeană nu are un cadru juridic care să o susţină. În acelaşi timp, blocul comunitar a impus deja sancţiuni fără precedent Rusiei din cauza invaziei sale în Ucraina.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8121 secunde