Un film românesc a câștigat marele trofeu, pentru cel mai bun film la cea de-a 69-a ediției a Festivalului Internațional de Film de la San Sebastian, Spania.Potrivit Antena3.ro, Blue Moon, care reprezintă debutul regizoral al actriţei Alina Grigore, a fost premiat de un juriu prezidat de Dea Kulumbegashvili, care anul trecut a câştigat trofeul la San Sebastian tot pentru un film de debut.
„Crai nou/ Blue Moon”, scris şi regizat de Alina Grigore, cu Ioana Chiţu, Mircea Postelnicu, Mircea Silaghi şi Vlad Ivanov în distribuţie, urmăreşte călătoria psihologică a unei tinere spre dezumanizare.
O tânără din mediul rural reuşeşte să evadeze din familia sa disfuncţională care se opunea dorinţei sale de a studia la Bucureşti.
Actrița Ioana Chiţu o interpretează pe Irina, în vârstă de 22 ani, mezina unei familii disfuncţionale, care are o mamă bolnavă și un tată absent.
Regizoarea, născută în 1984, a povestit că, dintre fetele care au părăsit satul, ea a fost singura care a plecat pentru a studia la facultate.
Potrivit juriului, regizoarei române i-a fost decernat acest premiu pentru angajamentul său față de limbajul cinematografic și pentru curajul cu care a abordat propria povestire.