Concurs A devenit propriul său avocat

Chiar dacă știe că instanțele sunt în criză de cadre, nu înțelege cum este posibil ca absolvenți de drept eliminați din magistratură din motive de incompetență să poată… ateriza la bară, ca avocați la fel de incompetenți.

Avocatura a devenit, în special după anul 1990, una dintre profesiile liberale spre care se îndreaptă tot mai multe persoane. Din păcate, astăzi, actul de justitie nu este privit cu prea mare încredere, așa că avocatului îi revine un rol extrem de important. Fără a se dori ca acesta să fie un sclav al celui care îi plătește onorariul, avocatul trebuie să fie onest, demn și corect în relația cu clientul său, iar atunci când este depășit de speță, să-i recomande un coleg specializat în domeniul solicitat de client. De la teorie, la practică, însă, drumul este cam lung.
Din anul 2001, Alexandru X. (a insistat să-i păstrăm anonimatul, ca să nu aibă parte de răzbunări) este inculpat într-un dosar penal. În tot acest interval de timp a fost achitat de două instanțe constănțene, în prezent derulându-se faza de recurs. Își amintește că, la început, cele mai mari probleme le-a avut cu avocații.
Debusolat și indignat că a fost implicat într-un dosar "fabricat", în care probele se clătinau la cea mai mică atingere, a angajat un avocat despre care nu avea nici o referință, dar care l-a asigurat că a pledat în multe cauze și că n-ar fi pierdut nici un proces. Avea în jur de 40 de ani și i-a inspirat încredere: "Mi-a spus că va studia dosarul și mă va căuta. După ce am primit citația, văzând că nu dă nici un semn de viață, l-am sunat. Două zile la rând nu mi-a răspuns la telefon. Când, în sfârșit, a primit apelul meu, m-a asigurat că s-a pregătit, să nu-mi fac griji, va fi la instanță în ziua procesului. Dar nu s-a ținut de cuvânt. Nici atunci, nici la al doilea termen. Ce era să fac? Am angajat alt avocat, căruia i-am povestit cele întâmplate. Acesta mi-a sugerat să-i cer onorariul înapoi «că se poartă!». Nu știu de ce (probabil de fraier!), dar n-am putut s-o fac. Am plătit alt onorariu celui de-al doilea avocat, cu care am putut să colaborez. Dar nici acesta nu părea să se implice suficient, avea multe contracte (când ne întâlneam, vorbea extrem de mult la telefonul mobil, încât nu puteam să-mi termin niciodată ideea), dar cel puțin mă punea pe mine să caut diverse monitoare oficiale, să mă duc la arhivă…".

Avocați specializați sau buni la toate?
De teama eșecului, a început s-o facă el pe avocatul. Nopțile își storcea creierii gândindu-se ce hârtii să mai prezinte în instanță, ca să-și dovedească nevinovăția. Avocatul îi înhăța hârtiile, însă pe unele uita să le depună la dosar, așa că a început să verifice el însuși documentele la arhivă. După cât s-a chinuit în acești ani, deși a terminat o facultate fără nicio legătură cu Dreptul, crede că ar putea s-o facă pe avocatul, atât de multe lucruri a învățat. "Mai ales că, asistând și la alte procese, nu mi-a fost greu să dau și peste alți avocați superficiali, nu zic incompetenți, doamne ferește, încurcați de judecători și puși în situații jenante. Mulți dintre ei pledau și în cauze penale, și în cauze civile, ceea ce nu mi se pare în ordine. Dar am văzut și avocați super, care demontau abil dosare grele".
v v v
Hârșâit prin instanțe atâția ani, Alexandru X. a ajuns să fie obsedat de întrebarea: "Este nevoie de avocați care să se priceapă la toate, sau specializați pe unul sau maximum două domenii? Credeți că în facultățile actuale de drept se face carte bună?".
Așteptăm cu interes opiniile dumneavoastră.