Capitulați în fața copilului tupeist?

Pe măsură ce micuțul începe să-și contureze propria personalitate și să dobândească independență, părintele se poate lovi de reacții obraznice, dar și de un tupeu surprinzător din partea lui. Tot ce trebuie să facă este să-i corecteze inteligent toanele, nicidecum să cedeze.

Realitatea demonstrează însă că există părinți capabili să le îndeplinească orice pretenție celor mici, și asta încă de la cele mai fragede vârste, uneori chiar înainte de a fi exprimată. Obișnuiți astfel, când li se refuză ceva, micuții fac adevărate crize de nervi. De ce le este greu multor părinți să facă diferența între lucrurile cu adevărat importante pentru copiii lor și le aștern lumea la picioare? Sunt întrebări care-i macină pe cei care nu-și mai pot stăpâni copiii.

Ca specialistă în educația copiilor, Speranța Băcana ne-a explicat că micuții devin răsfățați și obraznici doar când adulții din mediul în care trăiesc (părinți, bunici etc.) sunt extrem de permisivi și dispuși întotdeauna să le îndeplinească orice hatâr. Neștiind ce sunt acelea reguli și limite, copilul nu poate înțelege altceva decât că el este comandantul suprem al familiei și, ca atare, trebuie să-și asume rolul de șef. Mai rău este că, alintat peste măsură, copilul va pretinde să i se îndeplinească pe loc orice toană, iar dacă vreunul dintre subordonații lui nu se vor conforma rapid, micul terorist va acționa cu toate armele din dotare: urlete, agresivitate verbală, fizică, cu alte cuvinte, crize de nervi în toată puterea cuvântului.

Toanele piciului obraznic

Nu respectă regulile casei și respinge orice sfat, nu vrea să facă niciodată ce i se cere și, indiferent de situație, vrea să fie în centrul atenției. Face scandal ori de câte ori i se refuză sau interzice un lucru, adică urlă, se trântește pe jos, bate din picioare, dă din mâini, plânge, refuză să se joace singur și îi solicită pe cei mari pentru orice fleac, deși refuză orice formă de control. Cam așa poate fi creionat copilul superalintat.

Cât privește aplecarea părintelui spre îndeplinirea dorințelor copilului, aceasta este normală, dar numai până la un punct, căci dacă nu există limite, mai târziu, atât copilul, cât și părinții și cei din jur vor avea de suferit. Important este ca părinții să conștientizeze la timp ce se întâmplă și nu după ce răul a fost deja făcut.

Nu dorințelor nejustificate!

Cu voință, perseverență și ambiție, capriciile celor mici pot fi puse la punct. Iată ce sfaturi are psihologul în acest sens: Părinții să nu confunde dorințele copilului cu propriile nevoi. Când micuțul e obosit și dorințele lui se schimbă de la o oră la alta, părinții trebuie să-i satisfacă doar nevoia de bază, respectiv aceea de a se odihni. Afecțiunea nu trebuie înlocuită cu daruri. Afecțiunea poate însemna timp acordat, ajutor real atunci când copilul chiar are nevoie, îmbrățișări, comunicare. În niciun caz aceste gesturi nu trebuie înlocuite cu daruri deplasate, fără nicio legătură cu dezvoltarea copilului. De asemenea, părinții trebuie să fie consecvenți atât în recompensele promise copilului pentru un comportament pozitiv, dar și în aplicarea consecințelor pentru ieșirile micuțului. Adulții au obligația să le arate propriilor copii atât aprecierea, cât și dezaprobarea față de un gest sau o faptă, să le explice micuților unde au greșit și de ce. Este catastrofală bătaia asupra unui copil răsfățat, el trebuie ajutat să înțeleagă ce se întâmplă numai prin vorbe rostite pe un ton echilibrat. Când copilul plânge, trebuie lăsat să se descarce, fără ca părintele să intervină. Luarea în brațe și promisiunea că va avea grijă mama să-l pună la punct pe cel care i-a supărat odorul va crea în mintea copilului imaginea că alții trebuie să înlăture toate obstacolele din viața lui, ceea ce va agrava și mai mult situația.